Un tablou cel puțin sinistru al învățământului anilor 90 – în Bistrița și prin împrejurimi – se conturează în paginile de jurnal semnate de Ion Urcan. Din cancelaria Liceului „Andrei Mureșanu”, ca la Școala Generală Nr 2, se fura într-o veselie. „Astă-toamnă n-a fost niciun ghiozdan nou în școală, iar peste iarnă n-am prea văzut paltoane la copii…”

Dacă tot bate week-end-ul la ușă, ne-am gândit să vă propunem o savuroasă (chiar dacă pe alocuri tristă) incursiune în Bistrița anilor ’90. Poetul și istoricul literar Ion Urcan, profesor de Română la câteva școli din Bistrița dar și în împrejurimi, reușește să ne dezvăluie detalii nebănuite (sau poate doar uitate) ale vieții sociale, culturale și politice de atunci… 

„septembrie 1990

… Am fost azi să-mi cunosc colegii de la Petriș, unde sunt succesorul, peste timp și mode, al lui Radu Petrescu. Colegii au figuri înspăimântătoare, sunt câțiva bătrâni grozav de jerpeliți, dintre care cel mai acătării este sinistrul Măierean, fostul director al Cabinetului Județean de Partid.

Tinerii par niște vânzători de la Aprozar, aduși să lucreze la școală. O vagă excepție fac doamnele de Română și Limbi Străine, pe care le cunosc, din vedere, de la diverse ședințe…

mai 1991

…Cel puțin deocamdată, pe noi, necazurile cu locul de muncă ne ocolesc. Ca dascăli, suntem încă la adăpost de șomajul care nu-i cruță deloc pe alții.

Nu câștigăm mult, dar vom supraviețui, chiar dacă perspectiva inflației e foarte aproape. Au apărut deja bancnote de 500 și 1.000 de lei. Salariile noastre sunt la nivelul de 10.000 – 12.000 de lei pe lună. Un costum modest costă 3.000 de lei, o pereche de încălțări – în jur de 1.000 de lei, 1 kg de carne – 100 de lei, un pachet de țigări – 50 de lei, benzina – 30 de lei litrul. Cu excepția țigărilor și a uleiului de gătit, nu te poți apropia de produsele occidentale. Prețurile sunt exorbitante, uneori afișate de-a dreptul în valută.     (…)

Toată lumea e înnebunită după bani, valută, aur, mașini japoneze sau nemțești, după un loc de muncă în străinătate. În realitate, destul de puțini le pot avea. În schimb, e tot mai vizibil reversul. Deja pot număra destui șomeri printre cunoscuții mei.

Deși nu se moare de foame, este multă sărăcie.

Lumea poartă cu disperare hainele vechi, fiindcă nu-și permite sau nu se îndură să cumpere altele noi.

Suntem vreo 15 colegi în cancelaria de la Petriș, dar pe unul singur l-am văzut în acest an cu o haină nouă. Copiii vin la școală îmbrăcați cu ce dă Dumnezeu. Aproape toți poartă haine vechi, primite din pachetele cu ajutoare. Cei mai mulți au încălțămintea ponosită, flendurită în ultimul hal. De uniforme, nici vorbă. Pantaloni spălăciți din tercot, bluze din PNA sau treninguri subțirele, sintetice.

Astă-toamnă n-a fost niciun ghiozdan nou în școală, iar peste iarnă n-am prea văzut paltoane la copii…

aprilie 1994

Joi i-au furat Ilenei, din cancelaria de la clădirea mică a Liceului „Andrei Mureșanu”, o bucată de carne de porc de vreo 2,5 kg, un pui congelat, un prosop și două perechi de ciorapi – lucruri pe care le cumpărase în drum spre școală și, mergând la oră, le lăsase în cancelarie.

În pauză a găsit punga de cumpărături la locul ei, dar goală.  Spunându-le colegilor pățania, aceștia i-au povestit că în școala lor s-au mai întâmplat astfel de lucruri.

Bătrânului profesor Lupu i-au furat, iarna trecută, paltonul din piele, încât omul a trebuit să meargă acasă, pe ger, numai în veston.

Directorului Toma i-au furat chenzina, pe care o lăsase în buzunarul sacoului, pe un cuier în direcțiune, când ieșise puțin din birou.

Profesoarei Bota i-au furat ceasul lăsat pe masă în cancelarie. L-a recunoscut apoi pe mâna unei colege. Ceasul fusese ultimul cadou primit de doamna Bota de la unicul ei fiu, mort între timp… Dar păgubita n-a îndrăznit să ceară obiectul înapoi, fiindcă nu făcuse niciun semn pe el și s-a temut de scandal.

Ilenei i-au mai dispărut, astă-iarnă, din cancelaria mare a liceului, mănușile. Iar în urmă cu vreo lună, cu câteva zile înainte de vacanță, un stilou.

Nici la Școala Generală Nr 2, unde lucrez în acest an, nu e altfel. Aflu că și acolo i-au furat doamnei Maxim căciula de vulpe argintie, iar doamnei Leșan, de Română, doi pui congelați, niște brânză și câteva ouă…

Chiar dacă leafa e mizerabilă – iar eu cunosc, printre dascăli, oameni cu o viață de-a dreptul sordidă, cu greutăți foarte mari, mult mai mari decât ale mele, de pildă – leafa nu explică totul.

Cancelariile sunt pline cu indivizi subculturali, cu specimene tembele cărora, în anii 60-70 li s-au făcut cadou diplome cu toptanul, pe la tot felul de IP3-uri și FF-uri încropite la repezeală, sub presiunea boom-ului demografic al decrețeilor.

mai 1994

Alaltăieri, trecând pe la Uiuiu, la birou, acesta mă anunță, nonșalant și seniorial, că am lansare de carte vineri. Vor veni azi Cătălin Țârlea și Cristian Popescu să-și lanseze cărțile la Bistrița.

Dar cum va fi lansarea ? Azi, domnii de la București vor participa la o masă rotundă pe tema generațiilor literare (de ce-i tot muncește pe ăștia grija generațiilor ?!) la care sunt convocați toți scriitorii bistrițeni. Doar astfel li se pot plăti invitaților din Capitală deplasarea și hotelul de către Inspectoratul de Cultură (citește: Dorel Cosma). Iar mâine domnii vor merge la librăria Casa Cărții și vor vorbi, ei înșiși, despre debuturile lor. Apoi Uiuiu și cu mine vom face același lucru, adică ne vom prezenta singuri cărțile în fața eventualului public băștinaș.

Evident, nu poate fi vorba să particip, nici la una, nici la alta.

august 1994

Ieri a venit la noi Florin Avram, în ultimul hal de tulburare, și mi-a povestit că vineri, la vernisajul expoziției de sculptură al lui Maxim Dumitraș, pe când discuta cu acesta, s-a apropiat la un moment dat Dorel Cosma care l-a rugat, pe nemțește, să meargă puțin cu el, că avea să-i spună ceva.

Florin l-a urmat pe scările interioare ale Inspectoratului de Cultură, unde Cosma, întrebat ce avea de spus, s-a întors și a răspuns: „Uite, asta am eu să-ți spun ție și găștii voastre!”. La care l-a apucat pe Florin de umeri și l-a trântit cu spatele de perete cât îl ținea puterea. Florin a rămas stupefiat de gest și paralizat de durere, în timp ce Cosma a urcat în fugă scările și a dispărut.

Știu de mult că individul e abject, dar n-aș fi crezut că s-ar preta la astfel de gesturi. Practic, nu se mai poate face nimic împotriva lui, căci întâmplarea s-a petrecut fără martori, iar Florin nu s-a dus în timp util să ceară certificat medico-legal. Are cotul drept foarte tumefiat, învinețit și julit pe o porțiune destul de mare…

decembrie 1996

Aseară, la Casa Oamenilor de Afaceri, adunare de unificare liberală. Soluția pe care ne-o oferă PNL este să părăsim PAC (n. red: Partidul Alianța Civică, constituit în 1991, sub conducerea criticului Nicolae Manolescu, dizolvat în 1998, când s-a unit cu PNL) și să ne înscriem la ei, individual, până când structurile de conducere de la București vor conveni să desființeze partidul nostru. Eu, unul, nu voi face așa ceva.

Oricum, treaba nu se va mântui fără încurcături, căci nu toată lumea va accepta o capitulare necondiționată. Și, mai ales fiindcă la nivelul județului hotărârea a fost luată fără o întrunire prealabilă a Comitetului regional și fără consultarea organizațiilor din teritoriu. Nici dl. Manolescu nu a dat vreun semn de acceptare. Se pare că nu dorește o astfel de manevră.

Pe de altă parte, cred că e bine să se formeze un PNL nou și mai puternic, în stare să facă față, în CDR, țărăniștilor care au virat spre hegemonism.

Din partea PAC a vorbit, desigur Uiuiu, care a avut un discurs penibil, centrat pe ideea de smerenie cu care cică venim în PNL. Până și deputatul PNL de Bistrița, un puțoi din București, s-a simțit dator să amendeze această atitudine fățarnică și nedemnă. La urmă, am cerut și eu cuvântul, și am încercat să repar ce se mai putea repara. Să îndrept puțin spinarea prea curbată aa fostului nostru președinte județean. Păcat că intrarea noastră (nu și a mea, căci nu mă voi înscrie) în PNL pe ușa din dos a prilejuit, colac peste pupăză, și un asemenea gest de ipocrizie și fripturism nerușinat…

ianuarie 1997

La școală, două săptămâni de agitație, teamă și îngrijorare. La sfârșitul trimestrului I, a fost exmatriculat, pentru acte grave de indisciplină, fiul unuia dintre bișnițarii de frunte ai orașului, pentru care Inpectoratul Școlar a intervenit în forță. Cu anchete și tot felul de sondaje aberante, în dorința de a-i modifica loazei sancțiunea.

Tertipurile și manevrele strigătoare la cer ale Inspectoratului, evident motivate financiar de tatăl respectivului, i-au indignat până și pe elevi.

Până la urmă, dobitocul a fost transferat disciplinar la Năsăud.

În fruntea comandoului s-a aflat tocmai Gigi Țarcă, PDSR-ist, profesor de Matematică la liceul nostru – încă inspector general-adjunct cu reforma, de care vom avea parte în curând, în calitate de coleg, îndată ce va fi schimbat din funcție.

Un scandal de care vuiește tot orășelul: primarul PNȚ-ist Pavel Popescu a plecat în voiaj cu o tânără și va divorța de nevastă.

Despre cartea Leviathan a lui Thomas Hobbes, despre distincția dintre starea de natură și starea de civilizație / cultură aș dori să scriu câteva lucruri, când voi avea timp…”

Foto @ Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, fond documentar „Marcela Tămaș”: Bistrița anilor 90