Unul dintre cele mai traumatizante episoade din istoria Bistriţei s-a întâmplat în septembrie 1944. Orașul a fost atunci bombardat cu 3 bombe care i-au speriat atât de mult pe locuitori, încât au fugit cu toţii prin păduri. În aceeaşi toamnă, saşii erau somaţi să evacueze oraşul, fiind ameninţaţi că dacă nu pleacă, vor fi împuşcaţi de ruşi.
Se spune că peste 35.000 de sași au fost nevoiți să-și părăsească – în doar câteva ore – locurile de baștină, gospodăriile și prietenii în dramaticele zile ale lui septembrie 1944…
Viața și destinul sașilor bistrițeni s-a schimbat dramatic, în 5 septembrie 1944, când s-a decis evacuarea tuturor sașilor din Transilvaniei. Aproape două săptămâni mai târziu, peste 35.000 de sași din Bistrița-Năsăud au pornit în exod, fiind nevoiţi să lase în urmă munca lor de-o viaţă.
Majoritatea nu şi-au dat seama ce se întâmplă. Nu le-a explicat nimeni ce va urma, fiind cu toții convinși că pleacă de acasă doar pentru câteva zile, cel mult două săptămâni. În volumul Exodul saşilor bistriţeni semnat de Nicoleta Moldovan şi publicat în 2012, ni se prezintă povestea emoţionantă a 12 saşi care au fost nevoiţi să părăsească Bistriţa la sfârşitul anului 1944.
Toţi au plecat… A rămas oraşul pustiu
Unul dintre „martorii” pe care autoarea i-a intervievat a fost şi Johann Meinhart iar poveştile lui s-au dovedit cu adevărat cutremurătoare: 10.000 de case au fost lăsate în urmă intacte, în toamna anului 1944.
„Oamenii şi-au măturat casele, au aranjat frumos paturile, şi-au lăsat toate proviziile de porumb în pod, animalele în grajduri, şi-au predat cheile caselor la primărie, într-o cotarcă. Li s-a spus că în câteva săptămâni se vor putea întoarce. Dar nu a fost deloc aşa…”, îşi amintea Johann Meinhart.
Frica a pus stăpânire atunci pe toată lumea…
„Atunci au plecat absolut toţi. Nimeni n-a rămas. În Dumitra, la numărul 312, Luci Catarina era născută în 15 septembrie, avea cinci zile. A plecat, însă, cu mama în căruţă şi când a ajuns în Austria avea două luni… În comună au rămas grajdurile cu animale şi vaci şi viţei şi boi şi găini şi oi. Și tot ce-au mai avut. Vinuri. Grâu în hambare, beciurile pline de vin…”, a povestit Johann Meinhart.
Unii dintre saşi au ajuns în lagăre, iar cei mai mulţi n-au mai apucat să-şi revadă locurile copilăriei. O parte dintre cei care au reuşit să revină, zeci de ani mai târziu, în vizită, aveau să găsească în locul celor lăsate – surprize… Nu dintre cele mai plăcute….
„Toţi o plecat. O rămas oraşul gol. Apăi sigur că n-o rămas mult timp gol, că o venit şi l-o ocupat. O tăbărât ţâgani destui…”, a povestit Ema Bucur, o altă săsoaică plecată din Bistriţa în 1944.
Întâlnirea Sașilor Ardeleni care s-a desfășurat în acest weekend, la Bistrița, a cuprins și o ceremonie de comeorare a dramaticelor evenimente de acum 75 de ani. Evenimentul a avut loc în Piața Dominicană, în fața monumentului „Exodul”, realizat în bronz de sculptorul Mircea Mocanu.
Monumentul înfățișează exact momente dramatice din Exodul sașilor bistrițeni iar sculptorul Mircea Mocanu și arhitectul Petru Podaru.care s-au ocupat de amplasare, în 2014 – au gândit atent poziția monumentului. În orele dimineții – atunci când lumina cade asupra scenelor înfățișate în bronz – sunt vizibile noi și tulburătoare detalii…
Foto deschidere @ Direcţia Judeţeană a Arhivelor României
