Știri despre incendii care au mistuit o zonă sau alta a orașului au apărut mereu în documentele vechi ale Bistriței. Focul bântuia prin cetate mai ales pentru că, în acele vremuri, se folosea mult lemn în construcția caselor, dar și pentru că bistrițenii își întrețineau prost coșurile de fum, iar casele erau foarte apropiate una de alta…
Odată izbucnite, multe dintre incendii se extindeau foarte rapid, iar combaterea lor cu mijloacele rudimentare de stingere era o adevărată aventură… Acesta este și motivul pentru care autoritățile administrative ale acelor vremuri acordau o atenție deosebită măsurilor de prevenire. În vecinătatea Sibiului, la Brașov, dar și la Bistrița, în anii 1563 – 1577, funcționa o regulă care prevedea o amendă echivalentă cu 10 zile de lucru pentru proprietarul al cărui coș de fum a luat foc.
Zidurile și turnurile cetății Bistrița erau apărate de orășeni, la porți fiind angajați paznici. Un post de observație exista și în turnul Bisericii Evanghelice, unde un trâmbițaș cu 2-3 ajutoare, dădea alarma din corn, în caz de incendiu, și trăgea insistent clopotele bisericii, semnalizând cu un steag roșu spre direcția în care izbucnise focul… În 1542 era deja stabilit ca fiecare cap de familie să stea de pază periodic.
Primul dintre incendiile care au distrus mare parte din case a fost cel din 1457, când orășenii, revoltați de atitudinea castelanilor lui Mihail Szilagy, s-au răzvrătit. Cu ajutorul mercenarilor, Mihail Szilagy a incendiat orașul în mai multe puncte: casele, majoritatea din lemn, au ars ca niște torțe. Mistuită de foc a fost și Casa Sfatului, unde era adăpostită inclusiv arhiva orașului, care, de asemenea, s-a transformat în scrum… După acest incendiu, orașul a trecut printr-o capitală reconstrucție, magistrații optând de atunci pentru construirea caselor din piatră.
Dacă în orașul interior, măsurile luate de magistrați își dovedesc efectul, în suburbii distrugerile continuau să fie numeroase. Era vorba aici atât de incendii provocate accidental, cât și de atacuri sau asedii de care Bistrița nu a scăpat. În 1530, un alt incendiu distrugea 30 de gospodării din afara cetății, iar în 1543 – 57 de case erau dărâmate.
În 5 iunie 1680 un incendiu pornit din Piața Mică a fost cu repeziciune răspândit de vântul puternic pe străzile din jur, spre disperarea localnicilor… Atunci a fost distrusă o treime din oraș: au ars casele amplasate pe două dintre străzile apropiate, dar și Mănăstirea Dominicană (actualul cămin pentru persoane vârstnice), Turnul Rotarilor și bucăți importante din zidul cetății. Focul a ajuns până la turnul care adăpostea muniția cetății, astfel încât efectele dezastrului s-au multiplicat…
Un alt incendiu de proporții s-a declanșat în 21 aprilie 1758: casele de pe strada Spitalului (actual Gh. Șincai), biserica piariștilor și spitalul, dar și casele de pe străzile Niedereneuegasse, Beutlergasse (actuala Dornei) și Elisabethgasse au fost mistuite de flăcări. Din acel moment, construcțiile de lemn au fost interzise în cetate, iar biserica catolică de pe strada Spitalului a fost reconstruită.
