Așa cum ne-au obișnuit în ultima vreme, Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud au scos recent la lumină câteva dintre amintirile unor iluștri bistrițeni, care istorisesc cum se trăia Crăciunul – altădată – pe aceste meleaguri.
Reputatul profesor și publicist năsăudean Iuliu Moisil povestește, de pildă, în volumul „Amintiri” – despre distracțiile copilăriei sale.
De „îndată ce înghețau bălțile, Valea Caselor, râul Someș sau Bălhuiul – o baltă mare lângă râul Someș – încipea patinarea pe gheață, de care nu ne mai săturam până noaptea târziu.
Dar când îngheța și da și zăpada, ne luam săniuțele gata de cu bună vreme, și ne dam pe ridicăturile formate de strada principală față de împrejurimi, sau pe dealurile din partea de nord ale Năsăudului…”
„Când se apropiau serbătorile Crăciunului și porcii erau destul de grași, tăiau câte unul sau mai mulți. Pe unii îi pârjolea – pentru slănină – pe alții îi tăia numai pentru a le lua unsoarea. Zilele aceste erau earăși pentru noi copiii – zile de bucurii”, mai povestește Iuliu Moisil.
„În ajunul Crăciunului, sara când se aprindeau lumânările, sosea și „Moș Crăciun”, cu nuiaua și cu sacul plin de jucării, mere aurite și turtițe de miere.
Părinții primeau pe Moș Crăciun cu bucurie și-l introduceau în odaia unde ne aflam noi, copiii. Aici ne punea să recităm mai întâi rugăciunile, se informa despre purtarea noastră pe care o răsplătea după merit cu nuiaua sau cu bunătățile din sac.
Mie firește îmi plăceau și turtițele, iar dintre jucării mai ales soldații și tunurile. (…) Vacanțele Crăciunului le petreceam cu jucăriile primite, de care nu mă mai saturam…”, mai povestește reputatul academician.
Pe atunci colindatul nu era văzut ca o cerșetorie, colindau și bogații, nu numai săracii satului…
Pedagogul Vasile Grigore Borgovan (originar din Corvinești), autorul a 30 de lucrări de pedagogie şi manuale şcolare – admirat de Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu, George Bariţiu, dar și Caragiale, care îl ironizează în schiţa ,,Un pedagog de şcoală nouă” – consemnează, de asemenea, plin de umor, Crăciunul de altădată.
Copiii se pregăteau din timp de colindat, grupându-se în cete de colindători – „fruntași cu fruntași, codași cu codași”. „Apoi mica ceată trebuia să se întrunească de 3-4 ori pe săptămână, ca să învețe colindele. Ceata mea, ne întruneam la noi, fiindcă mama – Dumnezeu s-o ierte – știa cele mai frumoase colinde și avea un glas frumos de s-o fi tot ascultat. Fete și feciori din apropierea noastră veneau și ei și ascultau, în tăcere, aceste repetiții de operă sătească.
Pe atunci colindatul nu era văzut ca o cerșetorie, ci ca un frumos obicei de arătare a bucuriei obștești, de aceea colindau și bogații, nu numai săracii satului…”, povestește Vasile Borgovan.
Colăceii – răsplata colindei – cea mai mare bucurie a copiilor…
„Apoi căutam din vreme o bâtă măricică, mai subțire la un capăt unde era și forostruită și cu un cui de fier, ca să ne putem sprijin pe locuri lunecoase și să ne apărăm de câini. Împrumutam de la slugă o cușmă mai mare, care ajungea până peste urechi ca să ne apere de ger și, în sfârșit, o traistă măricică în care adunam colăceii, răsplata colindei și cea mai mare bucurie a noastră, a copiilor.
În ajunul Crăciunului, după amiază, la toacă, mergeam toți copii, între 6 și 10 ani la biserică.
Acolo cucernicul și vrednicul de pomenire, preotul Mateiu Pop, ne făcea molitva, adică deslegarea de post, ceea ce pentru obștea creștinească se făcea numai în ziua de Crăciun, de cu noapte (pe la 4 ore), când noi, copiii nu puteam să mergem din pricina gerului.
După isprăvitul molitvei, sărutând mâna popii, ne împrăștiam, în fugă pe la casele noastre, ca să îmbucăm în grabă ceva călduț – de obicei, vărzare cu poamă… Apoi repede: traista în grumazi, cușma pe cap, bota-n mână și la drum!
Era încă ziuă când plecam cu colindețul, că pe la cina cea bună (la 9 ore) obosiți de umblet și pe jumătate degerați, trebuia să ne întoarcem acasă..
Îndată intram în ograda omului, ne tocmeam glasurile până la fereastră, sub care așezându-ne, unul întreba: „Lăsați Crăciunul în casă?! Și, după răspunsul, de obicei afirmativ, începeam colinda. O obișnuită colindă pe la noi era – Colinda bogatului și a săracului…”
Sursă & Foto @ Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, Colecția „Moisil”, „Amintiri”
Fotografii – colecția „Dumitru Nacu”
