La începutul secolului XX, Biserica Evanghelică CA de la Bistrița avea una dintre cele mai importante colecții de covoare din Transilvania, fiind depășită ca număr de exemplare doar de colecția din Biserica Neagră de la Brașov. Era vorba de o colecție de o excepțională valoare, cu piese din secolul XVI și XVII – unele având caracter de unicat pe plan mondial…
Prezența covoarelor în Bistrița – oraș aflat la încrucișarea unor importante drumuri comerciale către centrul și nordul Europei – nu constituie în sine o surpriză. În acea perioadă, în bisericile luterane săsești și în cele reformate maghiare se păstrau sute de covoare anatoliene de perioadă otomană – precizează Ștefan Ionescu în articolul „Covoarele Parohiei Bistrița, în colecția Muzeului Național German din Nürnberg”, publicat în albumul aniversar Biserica Evanghelică 450 ani.
Ce căutau asemenea covoare orientale în Biserica Evanghelică?
Autorul schițează și un scurt istoric al apariției acestor covoare, amintind că, la jumătatea secolului 16, o mare parte a populației catolice a îmbrățișat Reforma care a redus în mod drastic imagistica figurativă din biserici. Cum picturile murale din perioada catolică au fost în mare parte șterse sau acoperite cu var, iar somptuoasele altare au fost aproape toate eliminate – bisericile apăreau în ochii enoriașilor trecuți la noua credință ca un spațiu imens, rece și gol, ce putea trezi senzația de horror vacui. Covoarele anatoliene (deosebit de apreciate în această regiune), grație culorilor calde și motivelor florale, geometrice sau caligrafice – au devenit în scurt timp o podoabă decentă a bisericilor – compatibilă cu gustul enoriașilor, dar și cu rigorile Reformei. Așa se face că aceste covoare, produs al unei lumi diferite spiritualicește de cea a creștinilor, și-au găsit locul în bisericile protestante și mai ales în cele luterane ale sașilor transilvăneni…
Parohiile nu obișnuiau să cumpere covoare, însă testamentele, actele de donație și inscripțiile de pe unele covoare confirmă faptul că aceste colecții s-au constituit din donațiile pioase ale membrilor comunităților și ale breslelor, pentru a împodobi pereții și galeriile bisericii, stranele preoților și ale enoriașilor de vază, sau pentru a pomeni o persoană dispărută.
Râvnite de hoți, care le șterpeleau noaptea, mituind paracliserii…
În timp, multe din aceste covoare au intrat în patrimoniul bisericii prin clauze testamentare, prin donații sau prin simpla lor abandonare. Nu există documente care să ateste donații făcute de comercianți care adeseori erau români de peste Carpați, maghiari, turci, ucrainieni, greci sau evrei.
Faptul că aceste obiecte provenind din Imperiul Otoman – angajat frecvent în aspre confruntări militare cu acea zonă a Europei – nu au fost respinse ca produse ale „culturii inamicului”, ci împodobeau lăcașele de cult – demonstrează capacitatea acestor bijuterii textile de a pătrunde în medii culturale foarte diferite, iar curând covoarele otomane aveau să devină, în conștiința sașilor transilvăneni – o parte importantă a patrimoniului lor cultural.
Într-o monumentală carte publicată în 1933 (Altorientalische Teppiche in Siebenbürgen), Emil Schmutzler amintea o dispoziție a Consistoriului Superior care interzicea înstrăinarea bunurilor bisericești fără aprobarea specială a acestui for, autorul povestind cât se poate de pitoresc și despre furturile de covoare comise, din nefericire, în ultimele decenii ale secolului XIX: „Dar mâinile avide ale comercianților au căutat să ajungă pe diverse căi în posesia acestor obiecte. Unde cale cinstită nu era posibilă, au fost mituiți și paraclisieri, au fost tăiate piese valoroase pentru a le scoate prin gurile de tragere din zidurile cetăților bisericești în timpul nopții…”. Piesele erau apoi revândute la licitații, la Budapesta, Viena, Berlin sau München, intrând astfel în circuitul internațional.
Primele menționări ale excepționalei colecții de covoare orientale
Într-un articol publicat în ziarul Bistritzer Deutsche Zeitung din 3 octombrie 1913 semnala expoziția de covoare otomane organizată de asociația culturală Sebastian Hann. În 17 octombrie se relata deja despre succesul expoziției la care participaseră 32 de exponenți care au prezentat 169 de covoare și țesături otomane. Cele mai frumoase exponate au fost cele 24 de covoare expuse la Biserica Evanghelică C.A din Bistrița.
O altă mențiune este publicarea covorului cu șase coloane pe fond albastru din Bistrița – în catalogul marii expoziții de la Budapesta, din 1914, intitulată Covoare turcești din Transilvania. Într-un raport al Comisiei Monumentelor Istorice din 1926 se menționează că în Biserica Evanghelică din Bistrița figurau 64 de covoare vechi, iar inventarul din 1928 înregistrează 68 de covoare, printre care și un covor cu o inscripție de donator din 1616.
Criza. Momentul dureros în care parohia decide să vândă covoarele…
Mai târziu, după îndelungate deliberări, Comitetul Parohial din Bistrița a decis vânzarea covoarelor în scopul procurării de fonduri pentru restaurarea bisericii. Pentru evaluarea pieselor s-a apelat la un binecunoscut expert în materie de covoare – colecționarul și industriașul Emil Schmutzler din Brașov. Acesta a fotografiat și catalogat la Bistrița 42 de covoare întregi și 15 fragmente mari.
Aflată în stringentă nevoie de bani pentru renovarea bisericii, Parohia a propus covoarele mai multor cumpărători potențiali, între care Deutches Museum din München, negustorilor de artă Otto Bernheimer, Julius Orendi și Egon Hajek (Viena), Hans Wühr (Berlin) și lui Teodor Tuduc din București. În cele din urmă, colecția a rămas nevândută din cauza declanșării marii crize economice precum și a faptului că parohia nu a fost dispusă să vândă piesele „la bucată”.
În 1933, Schmutzler includea în lucrarea sa Altorientalische Teppiche in Siebenbürgen – 54 de superbe planșe color, dintre care 8 reproduceau covoare din colecția de la Bistrița. Inventarul alcătuit de Schmutzler cuprinde 443 de „covoare de biserică” (Kirchenteppiche), în Bistrița fiind consemnate 47 de covoare, fapt care o situa – ca amploare – imediat după Biserica Neagră din Brașov.
Excepționala colecție – în exil…
În vara anului 1944, linia de front a armatei sovietice s-a apropiat foarte mult de Bistrița, iar sașii care s-au refugiat atunci în Germania au luat cu ei arhivele parohiale și covoarele orientale, alături de alte bunuri de valoare existente în biserică.
Din 1952, covoarele (55 de piese inclusiv fragmente) se află la Muzeul Național German din Nüurnberg sub formă de împrumut de la Societatea Urmașă a Consistoriului Decanatului General al Transilvaniei de Nord și al Presbiteriului Evanghelic C.A din Bistrița…
Este o colecție de o excepțională valoare, care întregește patrimoniul transilvănean cu piese de secolul XVI și XVII – unele având caracter de unicat pe plan mondial – subliniază autorul studiului, Ștefan Ionescu, amintind de covorul Lotto fragmentar cu bordură diagonală de origine timuridă, aceeași ca la covorul Holbein de la Muzeul Național din Bruckental.
Foto @ Biserica Evanghelică / Bistrița de altădată
