Este cel mai în vârstă locuitor al castelului Teleki din Posmuș… Împlinește 615 ani… A luat foc de două ori. Ultima oară, în 1920. Oamenii povestesc că atunci, ultimul grof al castelului a urlat ca din gură de șarpe, adunându-i pe săteni în jurul său, ca să-l salveze de foc…
Castelul Teleki din Posmuș este protagonistul unui festival în aceste zile. Suntem invitați să ne bucurăm aici de expoziții, film, muzică, produse locale, degustări de vinuri, ateliere de creație, mașini de epocă și artă culinară.
Este, totodată, prilejul perfect să ne amintim inclusiv de cel mai vechi locuitor și martor al istoriei: stejarul care străjuiește castelul Teleki din Posmuș…
Stejarul din curtea castelului Teleki de la Posmuș datează din 1406. „Este cel mai în vârstă locuitor al Posmușului… Împlinește 615 ani… La fel ca și castelul, a trecut prin tot felul de peripeții. A luat foc de două ori. O dată în 1920, când Ernő Teleki, ultimul grof al castelului, a reușit să adune comunitatea în jurul lui… Oamenii povestesc că atunci a urlat cât l-au ținut plămânii să vină toți sătenii să salveze stejarul…”, ne povestea Mihaela Ivan anul trecut.
De strajă la castel a stat vreme de sute de ani Sfântul Nepomuk. Era amplasat la dreapta intrării în castelul Teleki din Posmuș, alături de statuia Fecioarei Maria.
Statui ale sfântul Nepomuk se găsesc și la Sibiu, dar și la Hunedoara, unde se află și Castelul Huniazilor.
Se spune că acolo unde există o asemenea statuie, există și o taină. Așa că nu ne rămâne decât să vizităm castelul și să-i descoperim tainele.
Legendele și oamenii locului povestesc inclusiv despre un tunel. Se pare că pornește de la biserica greco-catolică din centrul satului. Se bănuiește că tunelul trece pe sub castelul Teleki și ajunge la cetățuia din zonă.
Din clădiri de lemn și anexe gospodărești, se clădește după 1746 ceea ce va deveni un castel, în timpul contelui Pal Teleki de Szek.
O dovedește stema compusă Teleki-Haller, stema soţiei lui Pal Teleki – Borbala Haller de Hallerkeo (1719-1770). Cei doi s-au căsătorit în anul 1744.
Stema a fost amplasată deasupra porţii principale, fiind inscripţionată pe bolţarul uşii corpului de locuinţă și data amplasării: 1752.
În urma reabilitării castelului, s-a descoperit o altă stemă a familiei Haller. Era zidită într-una din încăperile corpului de locuinţe numită „Casa Domnișoarelor”.
Conform istoricului de artă B. Nagy Margit, corpul de locuit de la Posmuş este exemplul tipic al habitatului din secolul al XVIII-lea
Are elemente stilistice baroce, a tipului de curie nobiliară de la sfârşitul secolului al XVII-lea, compus din două şiruri de încăperi cu trei camere.
Inventarul din 1774 ne dezvăluie că sălile au fost decorate cu stucatură, fiind pictate în diferite culori. Pe baza singurei bolte a construcţiei care a supravieţuit – specialiștii Muzeului Județean au concluzionat că sălile erau acoperite cu boltă în leagăn cu penetraţii. Aceasta a fost numită de B. Nagy Margit boltă în cruce barocă.
Sala de mese, capela, sala de zi şi dormitorul erau decorate cu stucatură. Sala de mese era decorată cu motive figurative şi pictată în galben, albastru şi roşu. Capela avea la fel decoraţii figurative şi era văruită în alb (fiind distinsă prin funcţia sa liturgică).
Sala de zi era numită „casa galbenă” şi avea decoraţie florală. Dormitoriul avea şi numele de „casa verde”, fiind decorat cu motive florale, uşa sa fiind vopsită în albastru.
În exterior, clădirea era vopsită în albastru, bosajele de colţ şi cornişa fiind văruite în alb. Acest aspect a fost păstrat şi în secolul al XIX-lea, respectiv s-a aplicat şi în cazul corpului de poartă.
În inventarul din 1806, sălile castelului Teleki din Posmuș erau deja vopsite în alb. Ceea ce denotă o schimbare a preferinţelor estetice ale proprietarilor.
Corpul de poartă şi celelalte anexe sunt organizate în formă de „U”. Acest aspect presupune adoptarea conceptului de curte de onoare, specific castelelor baroce.
Cea mai însemnată clădire dintre acestea a fost corpul de poartă (C1), construit de la început pe două niveluri. Turnuleţul din şarpantă nu este menţionat în inventare. Însă sursele descriu două turnuri din lemn cu orologii, aşezate pe cele două laturi ale corpului, dispărute între timp.
Ansamblul era înconjurat de grădini mixte. În 1774 erau menţionate 30 de parcele pentru diferite legume şi pomi fructiferi. În mijlocul grădinii exista o filigorie din pin, vopsită în alb şi roşu, acoperită cu şindrilă vopsită în verde.
Se menţionează de asemenea o seră cu flori, în care se cultivau soiuri rare, inclusiv citrice.
Inventarul din 1806 menţionează însă un turnuleţ din lemn, decorat cu un glob din tinichea, distrus într-un incendiu din 1824 şi înlocuit cu cel prezent.
Tot în acest inventar se menţionează scara din lemn din partea interioară a corpului, existentă şi în prezent. Corpul de poartă era acoperit cu şindrilă şi era decorat la cele două capete ale şarpantei cu globuri din tinichea.
Contele Ferenc Teleki (1785-1831) menţiona într-o scrisoare că este permanent preocupat de înfrumuseţarea castelului.
În data de 27 aprilie 1824 un incendiu a distrus castelul. Se presupune că acest incendiu a fost responsabil pentru distrugerea bolţilor din corpul locuinţă. Tot atunci a fost distrus și turnuleţului deasupra corpului de intrare, fiind nevoit ca în 1828 să se toarne din nou clopotul.
Până în anul 1945, intrarea principală a fost flancată de două statui baroce așezate pe piedestaluri înalte, care purtau data de 1790. Statuile îi reprezentau pe Sf. Ioan de Nepomuk şi Fecioara Maria cu Pruncul. În anii ’70 ai secolului trecut aceste statui se aflau încă în grădina castelului.
În anul 1936, pentru a mări dimensiunea curţii interioare, contele Ernest (Ernö) Teleki (ultimul proprietar al ansamblului) a demolat aripa stângă a ansamblului.
A reconstruit-o câţiva metri mai în exterior, noua clădire fiind o copie fidelă a aripii originale. O demonstrează şi ancadramentele realizate din ciment, cu un aspect baroc. Arhitectul intervenţiei a fost Lajos Meczner din Budapesta.
În anul 1945, castelul Teleki din Posmuș a fost naţionalizat.
Conform amintirilor ultimului proprietar, mobilierul şi operele de artă ale castelului au fost duse cu o căruţă. Statuile din sala de mese şi grădină au dispărut treptat.
Nagy Margit a strâns statuile încă existente în anii 1970 şi le-a predat muzeelor de istorie din Bistriţa şi Cluj.
Ansamblul a funcţionat ca sediu al Întreprinderii Agricole de Stat, fiind abandonat după Revoluţia din 1989.
A fost preluat în proprietate de Consiliul Județean în 2008. În 2017 s-a reușit depunerea unui proiect pe fonduri europene care să reabiliteze monumentul arhitectural.
ALTE vremuri: „O splendidă coroană de lauri”, pentru George Enescu, de la ofițerii din Bistrița…
Din fericire, povestea Castelului Teleki din Posmuș – mistuit de incendii, aflat la un pas de prăbușire și reclădit – continuă! Despre inaugurarea clădirii, reabilitate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, puteți reciti mai jos:
Fostul primar OTC il taia demult daca acest stejar ar fi fost in parcul mun.
Era considerat pericol public. NO !