Orașul nostru împlinește astăzi 758 de ani bătuți pe muchie de când Papa Urban al IV-lea atesta într-un document existența acestor „pământuri numite în limba obișnuită Bistrița…”
Numele orașului apare în documentul semnat de Papa Urban al IV-lea în 16 iulie 1264. Oraşul fusese pomenit şi în 1241, dar ca „oppidum Nosa” – distrus și devastat de barbarii mongoli…
Cei de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud ne prezintă, în câteva fotografii de colecție, documentul pe care îl considerăm azi „certificatul de naștere” al orașului:
„Urban episcopul…,
prea iubitului nostru fiu întru Hristos, Ștefan, întâiul născut al prea iubitului nostru fiu Bela, ilustrul rege al Ungariei, mântuire… tu sub cuvântul unei învoieli care, fără consimțământul reginei, s-a făcut odinioară între tine și numitul rege, tatăl tău, ai încălcat împotriva dreptății și ții, spre paguba și neajunsul numitei regine, niște sate și pământuri numite în limba obișnuită Bistrița, Rodna, Zelna și Crainimăt, pe care le-au stăpânit în tihnă și pace atât susnumita regină, cât și toate înaintașele sale din vremuri a căror amintire s-a pierdut…
Dat la Orvieto, în a șaptesprezecea zi înainte de calandele lui August, anul al treilea.„
Documentele postate de Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud fac parte din fondul Primăria orașului Bistrița, Colecția Iulian Marțian.
Totul a început cu aproape 900 de ani în urmă, când pe aceste meleaguri au fost „instalați” flamanzii, valonii, saxonii, bavarezii, ulterior cunoscuți sub numele generic de sași.
Au fost înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat. Ei au format aici, după mijlocul secolului al XII-lea, o aşezare care avea să înflorească progresiv.
Începuturi sângeroase… Anul 1241
Prima mențiune a localității datează din anul 1241. Codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de mongoli și „oppidum Nosa”. Era numele dat de coloniști acestei așezări întemeiate pe malul râului Bistrița.
Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche).
Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deși sașii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe așezări au fost distruse.
După acest dramatic moment, localitatea aflată sub autoritatea unui comite regal se reface rapid. La cea de-a doua invazie, în 1285, reacția comunității bistrițene va fi mult mai bine coordonată.
Prezența unui comite pe aceste meleaguri (atestată în 1274), a presupus și existența unei mici fortificații de reședință. Documentele au înregistrat un „turn de piatră” – situat, cel mai probabil, în extremitatea de nord-est a așezării medievale. Turnul avea să fie inclus mai târziu în sistemul de apărare al orașului.
Primele drepturi, primele privilegii…
Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă. În locul comitatelor s-au format scaune și districte. Erau entități juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie.
Prin poziția sa geografică, Bistriței îi este consacrat statutul de centru al regiunii. Tot atunci a primit și câteva privilegii suplimentare.
Bistrița devine un oraș liber regal care se bucură de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut. Între care se afla și acela de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie.
Bistriței îi este recunoscut statutul de civitas când regina Elisabeta acordă în 30 decembrie 1330 privilegiul de a fi judecați de judele „ales de ei dimpreună și din mijlocul lor”.
Tot atunci este oferit și dreptul de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de bistriţeni.
Prin actul amintit erau deschise larg căile mărfurilor breslelor bistrițene pe piețele regatului. Era recunoscută cetățenilor săi autonomia juridică.
Privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în anul 1366, prin care locuitorii Bistriței primesc dreptul să-şi aleagă în fiecare an „după deopotriva lor învoire a tuturor, judele și jurații”. Orașul a primit şi dreptul la pecete și stemă proprie, simboluri caracteristice unui oraș liber.
Ridicarea fortificației de zid se apreciază a se fi demarat după 1349, dată la care Bistrița figurează în documente cu titlul de civitas.
În acest mod Bistrița se alătură celorlalte orașe libere regale, înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Brașov, Sebeș, Sighișoara, Mediaș și Cluj. Documentele rămân oricum obscure în privința acestei etape a sistemului de apărare al orașului.
Singurul document care vorbește de zidurile și turnurile orașului, muri et aedificia fortalitii, datează din anul 1438: regina Elisabeta atrăgea atenția asupra stării de ruină în care se găsea fortificația, solicitând lucrări de reparații și întărire a incintei.
Sub protecţia reginei…
Aflați sub protecția și grija reginei Ungariei, bistrițenii devin cei mai importanți negustori din zonă: ei intermediază comerțul dintre Transilvania și Moldova. Mai mult, regele Ludovic de Anjou a acordat Bistriței în 1352 dreptul de a ține „târgul cel mare” de Sf. Bartolomeu. Era organizat timp 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piața Centrală.
Burgul este declarat „oraș liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică și politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon.
Stema veche a Bistriței cuprinde un cap de struț încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerțului și coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou.
În anul 1465 regele Matei Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și de a fortifica întreaga localitate.
Cele 22 de bresle ale orașului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari etc reușesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălțime și 1,5 lățime. Exteriorul zidurilor este dublat de un șanț cu apă care alimenta și morile din întreg orașul…
*****
În anii 90, Zilele Bistriţei erau organizate în preajma zilei de 16 iulie, tocmai pentru a celebra prima atestare documentară a oraşului. În ultimii ani administraţia locală a preferat să concentreze sărbătoarea oraşului în luna august.
Pentru a sublinia privilegiul primit din partea regelui Ludovic de Anjou care acorda Bistriței (prin 1352) dreptul de a ține „târgul cel mare” de Sf. Bartolomeu, organizat timp 15 zile în luna august.
Foto deschidere @ Bistrita de altădată
Prima atestare documentară, care face trimitere la numele de Bistrita apare la 16 IULIE 1264, intr-un text al Curiei Papale, emis de Papa Urban al IV-lea, prin care se cerea imperativ nobilului Stefan, să renunte la pretentiile sale hegemonice asupra Bistritei si tinuturilor Rodnei. Toate bune si frumoase până pe 16 iulie , 2014 când orasul Bistrita a imlpinit 750 de ani de la prima atestare diocumentară si ar fi trebuit ca zilele orasului să marcheze jubileul “BISTRITA-750″, lucru care nu s-a intâmplat din pricina „gândirii intelepte” a fostului primar Ovidiu Cretu. Tocmai atunci acesta a contestat prima atestare documentară a Bistriţei, printr-o afirmatie de-a dreptul idioată: ”Bistriţa nu împlineşte nici un an. Este un document emis de un Papă în care se aminteşte despre Bistriţa. Dacă documentul acela ar fi zis: de acum Nosa se numeşte Bistriţa, era cu totul altceva.”
De atunci, Zilele Bistritei s-au tinut aiurea, fără nici o logică după cum au vrut muschii fostului primar Ovidiu Cretu. Astfel, in anul 2015, Cretu schimbă din nou „zilele orasului” Bistrita fiind transformate in „Targul Mare al Bistritei”. Potrivit primarului Ovidiu Cretu, denumirea de „Zilele Bistritei” era una „banala” si era nevoie de intoarcerea la traditii.
Numai că sub aspect cronologic in mintea fostului edil este o mare nebuloasă. Din punct de vedere istoric , după prima atestare documentară din 16 iulie 1264 , Bistrita apare mentionată ca oras abia in anul 1349 sub numele de Civitas Bysterce. La scurt timp , in anul 1353 orasul Bistrita primeste din partea regelui Ungariei Ludovic de Anjou, dreptul de a tine târg anual de 15 zile, in luna august, care in părtile locului era cunoscut sub numele de BULGIUL ANUAL, iar din1366 a primit si dreptul de a poseda pecete proprie (cap de strut incoronat cu potcoava de aur in cioc), care in vechea heraldică simbolizează comertul. Asadar, BULGIUL ANUAL, este ulterior primei atestari documentare a Bistritei din 16 iulie 1264 . Totusi BULGIUL sau Târgul Bistritei din luna august s-a tinut aproape fără intrerupere până prin anii 1970.
Asta nu inseamnă ca prin revenirea la „Zilele Orasului” pe 16 iulie, actualul primar Ioan Turc să renunte la BULGIUL Bistritei. Una-i una, alta-i alta. De aceea, ar merita sa fie continuată traditia organizarii BULGIULUI ANUAL de 15 zile in a doua parte a lunii august, dar cu accentul pe partea comercială. Un astfel de târg ar putea aduce beneficii de ordin economic, cultural, turistic intr-un oras ca Bistrita care si asa nu se bucură de prea multe evenimente. Să nu uităm că Bulgiul Anual era renumit si prin balurile ce se organizau la Bistrita cu acest prilej. Târgul s-ar putea organiza in locatia Oborului de la Viisoara (Complexul Heidenfeld), iar, acest lucru s-ar putea face impreuna cu camera de comert si cu directia agricola, care ar putea sa initieze si o expozitie de masini si utilaje agricole. Aceste standuri expozitionale ar putea fi organizate inafara perimetrului pietei din Viisoara, bunaoara in incinta poligonului auto din vecinatate. Pe de alta parte Bulgiul ar putea fi un bun prilej si pentru hotelurile din oras sa beneficieze de o ocupare mai consistenta pe timpul celor 15 zile. Fara indoiala si cultura bistriteana ar putea fi beneficiara a organizarii BULGIULUI ANUAL, prin includerea in programul celor 15 zile a unor manifestari culturale traditionale.
Bulgi= magh. búcsú= pelerinaj