-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

ALPINA BLAZNA: 2000 de măști pentru polițiști și Spitalul Județean și pachete pentru bunicii de la Șanț

Mai mult ca oricând este nevoie de solidaritate și generozitate. Trăim o situație excepțională în care astfel de gesturi, mai mici sau mai mari, dau nu doar o gură de oxigen, ci și speranța că totul va fi bine, până la urmă. Deși Complexul Turistic Alpina Blazna este închis de câteva săptămâni, iar pierderile generate până acum de epidemie sunt de ordinul sutelor de mii de lei (numai din contractele anulate), familia Pop, care îl administrează, a decis să se concentreze în această perioadă cu toată forța de care mai dispun pentru a susține comunitatea locală, în mijlocul căreia trăiesc.

În urmă cu două săptămâni, văzând criza de măști în rândul celor care interacționează cu populația și sunt cei mai expuși riscului de infectare cu COVID – 19, au comandat 2000 de măști de protecție. La mijocul săptămânii, comanda a ajuns la Bistrița și imediat la cei cărora le era destinată: 1000 de măști cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița și alte 1000 polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. Totodată, alți 15.000 lei au fost direcționați pentru lupta cu COVID-19 la teledonul organizat de Antena 3, duminica trecută.

Mai departe, și-au îndreptat atenția către familiile vârstnice de pe Valea Someșului, pe care oricum le susțineau mereu în preajma sărbătorilor, dar care acum au nevoie de sprijin mai mult ca niciodată, mai ales că nici nu li se recomandă să iasă din casă, vârstnicii fiind categoria de vârstă cea mai vulnerabilă.

Astfel, ieri și astăzi (încă se împart), au fost dăruite peste 250 de pachete cu alimente familiilor în vârstă, majoritatea peste 80 de ani, din comuna Șanț. Urmează și alte familii de pe Valea Someșului, iar gestul se va repeta în perioada următoare. Deși nu sunt abonați la lucrările cu statul, iar afacerile firmei s-au dezvoltat în ultimii ani în alte județe, pentru familia Pop acasă va rămâne întotdeauna Valea Someșului, comuna Șanț, Bistrița-Năsăud.

„Sperăm că exemplul nostru va fi urmat și de alte firme din zonă. Suntem puternici la bine, trebuie să fim puternici și la greu. Comunitatea are nevoie de noi mai mult ca oricând. Împreună vom trece cu toții bine peste această încercare, e un exercițiu de solidaritate la care fiecare trebuie să intervină cu cât de puțin. Astfel de picături vor aduce curcubeul și soarele până la urmă”, a declarat Dana Pop, managerul Alpina Blazna, pentru Bistrițeanul.ro.

LATER EDIT: Firma Trans Lary din Șanț, administrată de Larion Moldovan, a sărit imediat să dea o mână de ajutor. Cu alte 250 de pachete, toți vârstnicii de peste 65 de ani din comuna Șanț au primit alimente, care să-i țină în casă, protejați, măcar o vreme.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.