-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

ALERTĂ: Medicii de familie, despre disfuncționalitățile din sistem: „Un haos total! Situația e foarte gravă!”

Dumitru Niculai, președintele Asociației profesionale a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, trage un semnal de alarmă referitor la disfuncționalitățile cu care se confruntă medicii de familie care au de preluat pacienții cu forme ușoare de Covid. Mesaj pentru scepticii care nu cred în coronavirus:

Dumitru Niculai, președintele Asociației profesionale a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, a explicat pentru Bistrițeanul.ro cum se descurcă medicii de familie implicați în tratarea pacienților cu forme ușoare de Covid19.

Ne descurcăm foarte greu cu toate reglementările astea care vin într-un ritm și o cantitate la care nu mai reușim să facem față… Stăm la dispensar și verificăm fiecare hârtie să nu cumva să greșim față de hotărârea din ziua precedentă. Luni primim câte o hotărâre, două, trei, marți vin altele, miercuri ne mai trezim cu o hotărâre, iar vineri primim una care le anulează pe toate celelalte legate de concedii sau monitorizarea pacienților cu Covid…

Dr. Dumitru Niculai a recunoscut că există încă foarte multe chestiuni neclare, motiv pentru care mulți dintre medicii de familie ezită să semneze contractele cu Casa de Asigurări.

Tocmai pentru că anumite chestiuni nu sunt clarificate. Ce lucrăm noi acum va fi verificat peste 2, 3 ani… Nu vă puteți imagina ce haos va fi peste 3 ani când noi vom avea de dat socoteală pentru hârtiile semnate pentru fiecare din hotărârile astea… Sistemul sanitar funcționa până acum după niște legi… Acum funcționează după hotărâri. Ceea ce, din punct de vedere juridic nu este legal și nici corect…”, a subliniat dr. Dumitru Niculai.

Avem probleme foarte mari. Avem cheltuieli foarte mari cu dezinfectanți, halate de unică folosință, măști, mănuși – pentru noi și pentru asistente… Toate aceste cheltuieli se fac din venitul cabinetelor medicilor de familie. Un venit care nu a fost suplimentat peste noapte, ca să poată suporta aceste evenimente neplăcute pentru toată lumea…”, a mai spus dr. Dumitru Niculai.

Președintele medicilor de familie din Bistrița-Năsăud s-a referit și bonusul pe care îl primesc medicii și asistentele din prima linie. Acest bonus nu a fost luat în calcul în ceea ce-i privește pe medicii de familie.

„Suntem total nepregătiți. Noi nu am primit niciun ban, spre deosebire de alți medici, de la spital, care au încasat deja bonusul acela de vreo trei luni. Și care nu cheltuiesc nimic pe dezinfectați și materiale de protecție…

Dacă primeam acele bonusuri lunar, poate că am fi reușit să ne acoperim măcar cheltuielile pentru măști, dezinfectanți și toate celelalte… Acestea ne sunt foarte necesare, pentru că dacă nu ne protejăm, ajungem și noi la spital…

Măcar dacă aveau bunul simț să mărească valoarea punctului, să dea o bonificație! Ne-au „amenințat” că vor deconta cheltuielile cu materialele de protecție.

Nici vorbă. Nu au decontat absolut nimic…!

În schimb suntem acum bombardați cu tot felul de hotărâri și obligații, să facem, să mergem, să dregem… E foarte ușor să stai pe un scaun la București, să nu fi lucrat niciodată în sistem, să nu ai habar ce face medicul de familie în mod normal și să-l bombardezi acum cu tot felul de obligații în plus. Toate astea ne îngreunează foarte mult activitatea…”, a remarcat dr. Dumitru Niculai.

Referindu-se la comentariile unora – cum că ar fi foarte simplu de făcut monitorizarea pacienților la telefon – dr. Dumitru Niculai a subliniat că situația e mult mai complicată.

Ne-au spus unii că nu avem decât de dat un telefon pacientului cu Covid și primim dintr-un foc 106 lei. Nu-i așa. Sunt 14 zile, 14 telefoane, la sfârșit completezi fișa de monitorizare care îți vreo 20 minute. O trimiți la DSP și abia peste o lună de zile vin cei 106 lei care sunt supuși tuturor impozitărilor în vigoare. Dacă rămâi în mână, la sfârșit, cu 65 de lei, te poți declara fericit. Iar peste 2, 3 ani când vine controlul nu ai de justificat doar acei 60 de lei, ci întreaga sumă…

Dr, Dumitru Niculai a mai explicat că medicii de familie din Bistrița-Năsăud fac oricum, de mai mult de o lună de zile, monitorizarea pacienților Covid…

„De prin septembrie ținem astfel legătura cu ei. Ne sună pacienții și de câte trei-patru ori pe zi… E de înțeles. Toți sunt disperați și speriați… Nu mai spun când trebuie să-i anunțăm că sunt pozitiv Covid. E o mare dramă pentru fiecare…”, a admis dr. Dumitru Niculai.

Însă, spre deosebire de alte categorii profesionale, medicii de familie au de suportat toate cheltuielile neprevăzute în lupta cu acest virus.

Ieri s-a desfășurat a doua videoconferință – dar de fapt prima mai serioasă cu cei de la DSP, cu medicii și autoritățile județene. Încet-încet ne clarificăm din lucruri. Aceste videoconferințe se vor repeta săptămânal. Dar degeaba clarifici anumite chestiuni verbal. Acestea trebuie scrise, iar asta necesită timp suplimentar. Din păcate, la nivel local nu se poate rezolva mai nimic. Toate OUG-urile astea vin de sus, noi încercăm să le punem în practică aici, la nivel local. Pentru ca lucrurile să funcționeze ca lumea, ar trebui să crească bugetul în medicina primară cu cel puțin 5, 6 procente”, a precizat dr. Dumitru Niculai.

Mesaj către pacienții din Bistrița-Năsăud

Medicii de familie transmit și un mesaj pentru toți cei care au probleme de sănătate, în aceste zile. Înainte de a se porni pe drumuri, pe la spitale, farmacii sau cabinete, cel mai simplu ar fi să dea un telefon…

Situația e foarte gravă. Și Ministerul Sănătății e depășit, și Casele de Asigurări. Practic toate nivelele sistemului sanitar sunt depășite de situație. Acum și noi, medicii de familie suntem în aceeași oală. Va fi foarte greu iar situația se complică de la o săptămână la alta…”, a mai spus dr. Dumitru Niculai.

Medicul a explicat că, din discuțiile cu colegii săi medici de familie, a tras câteva concluzii deloc încurajatoare: „Săptămâna trecută aveam câte unul, doi pacienți cu forme ușoare de Covid. Acum sunt 4, 5. Numărul lor pare să crească în progresie geometrică. Iar situația pare scăpată de sub control…

Dr. Niculai Dumitru speră ca toate măsurile și restricțiile impuse în ultimele zile de autorități să-și facă efectul, astfel încât răspândirea noului coronavirus să fie cumva stopată.

Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să facem ceva… Și că în România se aplică exemple preluate din alte țări, cu sisteme medicale mult mai bine puse la punct.

Oamenii trebuie să înțeleagă că purtarea măștii și în spații deschise și în spații închise este absolut obligatorie. Cel mai important este ca oamenii să se autoprotejeze, prin toate mijloacele. Pentru că nu este nimeni care s-o poată face în locul lor, mai bine.

De această pacoste ne putem feri respectând acele norme de igienă, ieșind în public cât mai rar posibil și evitând să atingem obiectele pe care le atinge toată lumea… Cu cât stăm mai mult în casă, cu cât ne întâlnim mai puțini – cu atât mai bine. Nimeni nu poate ști cine este bolnav. Așa că oricât de bine intenționat ar fi un prieten, dacă el nu are simptome și îți vorbește de aproape preț de 20 de minute, te infectează.

Nici acum nu pot să înțeleg cum de există încă oameni care nu cred în existența virusului… Dar ni se prezintă peste tot în jur atâtea cazuri reale. Foarte mulți corona-sceptici s-au confruntat ulterior cu virusul și au admis că s-au înșelat. Ideal ar fi să credem milioanele de oameni și sutele de specialiști care apar la televizor. Autoprotejarea este cel mai bun medicament”, a mai spus dr. Dumitru Niculai.

Foto deschidere @ zdbc.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...