5.6 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Aici IPOCRIZIE: Vicele Niculae una votează în Consiliul Local, alta susține pe Facebook

Să vezi și să nu crezi! Vicele Niculae, ce se vede deja întronat pe scaunul de edil al burgului bistrițean, a dat aseară dovadă de ditamai ipocrizia. Mai mult, s-a împănat și pe Facebook cu ea. Doar că viceprimarul a uitat că una a votat în Consiliu Local și acum vrea să se plimbe țanțoș cu promisiuni electorale și să culeagă voturi:

Să începem cu începutul!

Ședința de Consiliu Local din 23 decembrie 2019. La vot se supune proiectul inițiat de primarul Ovidiu Crețu, de mărire a tarifelor transportului în comun. Viceprimarul Cristian Niculae iese la atac fix împotriva primarului, a colegului său de partid, spre surprinderea tuturor. Și reușește, cu ajutorul consilierilor, să-i dea peste nas edilului în funcție. Vă reamintim că proiectul a fost aprobat în varianta: TOATE biletele vor fi la prețul de 1,8 lei.

PUNCT în plus pentru imagine – își spunea viceprimarul. Așa o fi fost.

Aseară, viceprimarul Niculae postează pe Facebook ceva ce ar fi trebuit să-i ofere din nou un PUNCT în plus pentru imagine.

„Transport gratuit pentru elevii din Bistrița! Am decis să propun Consiliului Local Bistrița ca toți elevii din orașul nostru, inclusiv localitățile componente, să beneficieze de abonament gratuit pentru călătoriile efectuate cu mijloacele de transport în comun! De acum încolo elevii bistrițeni vor beneficia de un abonament gratuit ce include 60 de călătorii/ lună. Am convingerea că toți consilierii locali vor veni alături de mine și vor vota această propunere! Prin această măsură sper să încurajez utilizarea mijloacelor de transport în comun de către generația tânără, cu efect în descongestionarea traficului auto în perioadele aglomerate ale zilei – dimineața și în jurul orei 14, precum și reducerea emisiilor de carbon, ceea ce ne va oferi un oraș mai puțin poluat. Un alt obiectiv pe care doresc să-l ating cu această măsură este reducerea abandonului școlar, în special în localitățile componente. Copiii noștri merită să le asigurăm cele mai bune condiții de studiu!”, s-a etalat țanțoș pe Facebook vicele Niculae.

Excelentă idee! Foarte bună! Doar că vicele a uitat că prin această postare dă dovadă clară de ipocrizie, uitând ce a votat în decembrie. Vrea să marcheze electoral folosind o idee pe care tocmai a respins-o în ședința din 23 decembrie.

Mai exact:

În scandalul iscat pe marginea majorării tarifelor la Transmixt, a curs cu propuneri de modificare. Una viza EXACT transport GRATUIT pentru elevi.

Teodor Mârza – PER – elevii să beneficieze de două călătorii – dus – întors- pe zi de școală, gratis – pe o linie de transport. Propunerea a primit doar 9 voturi PENTRU, fiind astfel respinsă.

60 de călătorii gratis, pe lună, pentru elevi, propunerea de acum a viceprimarului Niculae, pe care a respins-o recent doar că venea din partea consilierului unui alt partid. Dacă ar fi votat atunci PENTRU, votul nu i-ar fi adus niciun capital de imagine, se considera că au punctat ecologiștii.

E dureros că în Consiliul Local Bistrița încă se dă votul pentru imagine politică, iar proiectele și propunerile NU SE ANALIZEAZĂ dacă sunt sau nu oportune, în beneficiul cetățenilor sau nu, așa cum ne-am aștepta după 30 de ani de exercițiu politic. Nu. Încă se VOTEAZĂ POLITIC și nu judecând fiecare proiect din perspectiva beneficiului bistrițenilor care i-au trimis acolo.

Așadar, uite aici ipocrizie! La o lună de zile de când ai votat NU, căci propunerea lui Teodor Mârza a fost votată doar de consilierii PER și PNL, te afișezi țanțoș cu o idee furată, dar care dă bine la imagine!

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...