10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Administrația Națională a Penitenciarelor susține că Ancuța Cîrcu n-a făcut nicio solicitare de donație

După ce Ancuța Cîrcu a dat ministrului Justiției Cătălin Predoiu „ultimatum” de 10 zile pentru a urgenta cererea de donație, Administrația Națională a Penitenciarelor spune că nu a primit nicio solicitare în acest sens. O solicitare a fost înregistrată însă la IPJ BN, Arestul de care vorbește vloggerița aparținând de Inspectoratul de Poliție Județean și nu de ANP.

Zilele trecute, Ancuța Cîrcu îl soma pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu să urgenteze solicitarea sa cu privire la mai multe donații pe care vrea să le facă deținuților. Într-o postare pe Facebook, vloggerița acuza direct Administrația Națională a Penitenciarelor că nu se mișcă suficient de repede pentru a accepta donația sa.

Ancuța Cîrcu a încurcat însă instituțiile. Aceasta se referea la Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, care a și înregistrat o solicitare în acest sens, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției. Vloggerița a încurcat și miniștri… întrucât IPJ aparține de Ministerul Afacerilor Interne și nu Ministerul Justiției, căreia s-a adresat.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la inițierea unui demers, cu scopul donării unor bunuri de către doamna Cîrcu Ancuța, în folosul Penitenciarului Bistrița-Năsăud, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că Administrația Națională a Penitenciarelor a efectuat demersuri în scopul verificării acestui aspect, atât la nivel local, cât și la nivel central. Urmare acestui fapt, nu a fost identificată vreo inițiativă sau solicitare în acest sens, din partea persoanei menționate”, transmite ANP.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Cătălin Predoiu = Doctor în drept ”Summa cum Laudae” Universitatea Bucureşti
    vS.
    Ancuța Cîrcu = eroare 404
    – –
    articol semnat Bianca Sara = masterat în Comunicare și Mass-Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: