19.2 C
Bistrița
joi, aprilie 24, 2025

ACUM: Grevă japoneză în primăriile din Bistrița-Năsăud

Funționarii publici și secretarii primăriilor din  județul Bistrița-Năsăud au intrat, astăzi, în grevă japoneză. Activitatea pe care o desfășoară nu se va întrerupe pe durata acestei greve, simbolul protestului fiind banderola albă legată pe braț.

Angajații de la stat cer revocarea măsurii prin care salariile și veniturile pentru bugetari au fost înghețate pentru anul în curs, aceștia incluzând și indemnizațiile demnitarilor din administrația publică.

În documentul de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (anexată), precum şi Corpul Profesional al Secretarilor Generali ai Comunelor din România sunt prevăzute două puncte care, spun angajații statului, trebuie să se aplice sau modifice, în funcție de cerere:

  1. Aplicarea, de îndată, ȋn integralitatea ei, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.
  2.  Modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. În acest sens, solicităm demararea discuţiilor şi negocierilor în vederea, fie a înlocuirii sintagmei ,,venituri” cu ,,salariul de bază/încadrare”, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Sunt 62 de primarii in judet, cu primar, viceprimar, secretar, 10-14 consilieri etc. Ar trebui max 3 primarii in judet: Bistrita, Nasaud, Beclean. In rest punct de lucru ca si primarie de cartier in Cluj. Voi va votati salariile si sunteti in greva continua de zeci de ani.

  2. Alesilor,parlamentarilor,faceti o data „‘regionalizarea”‘ aia care zace de ani buni,,,! In BN ar trebui sa fie maximum 20 primarii functionale cu cate 2 vicep simax12 cons.! Ar ramane bani buni pentru comunitati !

  3. Vreti salarii incompetenților la munca serioasă ,nu la stat degeaba mergeți la privat si lucrați nemernicilor să vedeți ce inseamna sa muncești.

  4. sa intervina consiliul concurentei…sa le de-a amenzi de sute de mii de lei, procent din bugetul primariei pentru ca ….ASTIA S-AU INTELES SA FACA GREVA IN ACELASI TIMP CU ACELASI INTERES…asa cum fac si hotii din supermarcheturi cu pretul la produse….ADICA NISTE HOTI…..si primii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: