0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

A renunțat la Facultatea de Drept, iar acum face minuni, în farfurie! Fascinantul drum spre succes a lui Andrei Balazs, finalistul Chefi la Cuțite

S-a născut în Bistrița, iar acum trăiește în Londra. A ajuns pe culmile gastronomiei, perfecționându-se continuu. A fost primul finalist bistrițean la show-ul Chefi la Cuțite. În viitorul nu foarte îndepărtat, vrea să revină totuși în România. Drumul de la Facultatea de Drept la „zeu în farfurie” a fost unul fascinant.

Andrei Balazs s-a născut în Bistrița, acum 27 de ani. S-a mutat la Beclean, unde a locuit cinci ani de zile. Liceul l-a făcut la Cluj. Apoi s-a înscris la Facultatea de Drept, însă a renunțat la ea și și-a căutat de lucru. Aici începe povestea de „dragoste” cu bucătăria.

„M-am lăsat de Facultatea de Drept în anul I și mi-am căutat de lucru. Aici a fost primul contact cu bucătăria. Am lucrat la Cafe Corso, șase luni de zile. Apoi, la Adi Steak House, un an de zile, iar apoi am ajuns să lucrez la Casa Via, lângă Universitatea Babeș Bolyai. Pe vremea aia, Casa Via era cotată ca numărul 1, pe TripAdvisor”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, Andrei Balazs.

Între timp, și-a găsit și iubirea vieții, pe Miruna, prin intermediul unor foști colegi de liceu.

Cum a început aventura

La 22 de ani, Andrei a hotărât să o ia pe drumul străinătății. Și-a cumpărat, împreună cu prietena sa, două bilete de avion și au plecat.

„Am ajuns în Londra, ne-am cazat la un hotel. După două zile ne-am găsit o chirie, iar după patru zile deja lucram în bucătărie. M-a ajutat faptul că am lucrat în România în domeniu. Au văzut că știu ceva, că am dorință de mai mult. Astea au contat. Bine, în România am făcut și un curs de bucătar, dar ăla nu se pune”, a povestit Andrei.

Dorința de a asimila cât mai multe cunoștințe în domeniul gastronomic l-a făcut să schimbe foarte multe locuri de muncă.

Am lucrat în foarte multe localuri. Stăteam într-un loc cam trei-șase luni de zile. Apoi mă mutam, ca să învăț cât mai multe tehnici diferite. Am lucrat în multe localuri cu stele Michelin. Unele cu o stea, altele cu două. În acele locuri am învățat cel mai mult. Acolo sunt standarde ridicate și la gătit și la servit. Acolo înveți, dar și muncești mult. La un local cu două stele Michelin, lucram de la șapte dimineața, până noaptea la ora două. Cam așa e o zi de muncă la astfel de localuri”, își amintește Balazs.

În prezent, Andrei este sous-chef la braseria de la etajul V al Mall-ului de Lux Harvey Nichols. Localul are și un bar cafenea, un cocktail bar și o sală de evenimente.

Funcțiile în bucătărie sunt foooarte diferite de modul în care sunt în România. E foarte diferit sistemul și și responsabilitățile care le ai, în funcție de poziția pe care o ocupi”, a explicat Balazs.

Episodul Chefi la Cuțite – experiența pe care ar repeta-o

„Nu am văzut niciodată emisiunea Chefi la Cuțite. Dar soția mea mi-a spus să mă înscriu. Că poate câștig. Sau cel puțin, ajung foarte departe. Așa am făcut. M-am înscris și m-au contactat pentru sezonul VI”, a povestit Andrei Balazs.

Pentru preselecții, și-a aranjat zilele de muncă în așa fel încât să îi cadă exact zilele libere în acea perioadă. Pentru proba de bootcamp, s-a nimerit să coincidă exact cu perioada în care era venit în țară pentru nunta sorei lui. Odată ce a aflat că va fi în echipe, și-a luat concediu.

A fost o experiență foarte frumoasă. Nu se compară cu stresul și presiunea din bucătăria unui local. Aici, în fiecare zi, cineva pleca acasă. Aici ești constant sub stres. Probele pe echipe, ca probele pe echipă. Dar când intri la individuale, deja stresul e și mai mare. Plus că sunt multe ore de filmat pe zi. Cu gătitul, interviurile. Dar a fost foarte foarte fain!”, își amintește bistrițeanul.

Acesta a recunoscut că probele pe echipă nu au fost grele, ei ascultând de sfaturile chefului Scărlătescu. În schimb, la individuale, cea mai mare provocare a fost primul duel: cup-cakes-urile.

Andrei a explicat că e mulțumit de faptul că a ajuns până în finală și că ar repeta această experiență fără nicio reținere.

Ambele povești de dragoste și le-ar continua în România

În mai 2017, Andrei și prietena lui Miruna și-au unit destinele. Acum, au în plan să facă și un copil. Chiar dacă nu a câștigat premiul cel mare, un bebeluș nu iese din discuție.

Vrem totuși să ne întoarcem în România. Poate în vreun an! Vedem! Dacă vine bebe, după ce naște. Vrem să ne mutăm la Cluj, Brașov sau București. Poate în Brașov, mai sigur. Să fim aproape de familia soției. Bineînțeles, vreau să lucrez tot în acest domeniu. Momentan am oferte la Cluj. Dar când ne vom hotărî să ne întoarcem, vedem atunci”, a explicat Andrei Balazs.

Bistrițeanul mai are o soră, care este asistentă medicală în Bistrița.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...