La 19 ani, căutat internațional! Acum așteaptă să vină nemții după el

Un tinerel din Telcișor a fost căutat, la nivel internațional, de polițiști. A fost identificat ieri, dus în fața instanței clujene, iar acum așteaptă să vină nemții după el. CE a făcut:

Sfârșit de an în arestul poliției, pentru un tinerel din Telcișor. Acesta era căutat de polițiști la nivel internațional.

Pe numele lui Cristian David R., autoritățile din Germania au emis un mandat european de arestare, din cauza a două infracțiuni comise.

Ieri, 30 decembrie a.c., polițiștii l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Telcișor care era urmărit internațional. Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt, comise în grup infracțional organizat, cu circumstanțe agravante. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: