Consilierii locali au azi pe masa ședinței două proiecte de majorare a taxelor. E vorba de taxa specială de salubrizare și taxa de transport public. Noile tarife vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2020.
Astăzi are loc o ședință de Consiliu Local. Pe ordinea de zi există șase puncte, din care două se referă la majorări taxe.
Primul se referă la majorarea taxei speciale de salubrizare. Astfel, din 2020, noile tarife vor fi:
- Taxă utilizatori casnici din mediul urban: 11,5 lei/pers./lună
- Taxă utilizatori non-casnici: 474 lei/tonă
Tarifele de depozitare și cele de colectare separată se vor taxa după cum arată în tabel:
Întregul proiect de majorare al tarifelor îl puteți vedea aici:
taxa salubrizare
Al doilea proiect prevede majorarea taxelor de transport public.
Astfel, valoarea unui bilet de călătorie va fi majorat de la 1,80 lei la 2,50 lei. Biletul pentru două călătorii va costa 5 lei, iar biletul de 60 de minute, tot 5 lei.
În ce privește abonamentele, noile valori sunt după cum urmează:
Despre solicitarea Transmixt de majorare a tarifelor, Bistrițeanul.ro a mai scris aici:
Transmixt vrea bilete mai scumpe. Cât vă va costa o călătorie prin Bistrița