În amintirea unor vremuri demult apuse (sau poate, dimpotrivă) – doi bistriţeni s-au cocoţat sus pe acoperişul oraşului! De acolo au reuşit să-şi cucerească admiratorii cu un mesaj tulburător: „Mai bine huligan, decât dictator! Mai bine „golan”, decât activist! Mai bine mort, decât comunist…!”
Nu a fost nevoie decât de o idee, o emoţie care pâlpâie încă în sufletele multor bistriţeni, şi două chitare – pentru a încropi un inedit şi reuşit happening. Un excelent moment muzical pe acoperişul Universităţii Babeş-Bolyai, Extensia Bistriţa.
Înarmaţi cu două chitare, profesorul Ioan Bâca de la UBB Extensia Bistriţa şi prietenul său, Vasile Ţimbolmaş, ne-au reamintit faimosul Imn al Golanilor.
Compus de Cristian Paţurcă, pe versurile lui Vali Sterian, imnul avea să facă istorie acum aproape 30 de ani… Zeci de mii de oameni i-au fredonat versurile în 1990, în timpul manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Universităţii. Celebrul refren încorpora apelativele cu care fostul preşedinte Ion Iliescu îi jignise pe manifestanţii care protestau faţă de instaurarea noului său regim…
„Cântece de pe Acoperișul Orașului: IMNUL GOLANILOR de Cristian Pațurcă. Cu Vasile Țimbolmas. Un clip de Patricia Jessy” – a explicat profesorul Ioan Bâcă.
[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fioan.baca%2Fvideos%2F2889653781066400%2F&show_text=0&width=560″ /]