Colegii tânărului polițist care a decedat într-un accident petrecut noaptea trecută pe DN17 i-au adus acestuia un ultim omagiu, chiar la locul tragediei. Aceștia au aprins câte o lumânare în locul unde a avut loc accidentul.
Un tânăr polițist de 22 de ani și-a pierdut viața noaptea trecută, după ce s-a izbit cu mașina personală de un autobuz. Accidentul a avut loc pe DN17, în Josenii Bârgăului.
Astăzi, mai mulți angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean, în uniforme, i-au adus acestuia un ultim omagiu, chiar în locul unde a avut loc accidentul. Este vorba despre colegii de muncă ai polițistului, de la Secția din Prundu Bârgăului, care au aprins mai multe lumânări, au spus o rugăciune și au ținut un moment de reculegere.
„Ne-a fost coleg aproximativ 4-5 luni. A venit de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Era un băiat bun, simțit, înțelegător. Era un băiat cuminte. Își făcea treaba”, a precizat unul dintre colegii tânărului polițist.
Mai puteți citi pe această temă:
Cine era polițistul care și-a pierdut viața în accidentul de noaptea trecută
Vezi ce zic martorii despre accidentul în care și-a pierdut viața un polițist
Cine era polițistul care și-a pierdut viața în accidentul de noaptea trecută