O familie din Bistrița a trecut prin câteva necazuri recent, după ce firma lor a fost prădată și apoi o angajată, atacată. În ciuda acestor lucruri, nu vor să renunțe la o tradiție veche de 25 de ani. Iar de acest Crăciun, peste 2.500 de suflete se vor bucura de cadourile pregătite de echipa familiei Dobraniș.
Bucuria de a dărui întrece orice alt fel de simțământ. Și chiar dacă treci prin greutăți, să dăruiești e un mod de „vindecare”.
Asta s-ar putea spune și despre familia Dobraniș, din Bistrița, care nu a fost lipsită de necazuri în ultima perioadă. Dar care a ales să împartă, totuși, bucurie. Și nu puțină.
„De 25 de ani, de Crăciun, noi facem pachete. N-am fi noi dacă n-ar fi aceste clipe de efort, de complicitate cu Moșu’, momente care ne dau o energie fantastică. Anul acesta ne-am depășit pe noi, peste -2580 -de pachete ajung în sacul Moșului pentru a fi dăruite copiilor! Și nu ne oprim. Urmează acțiunea «Cadoul nesperat de Crăciun»! Miercuri îi colindăm pe prichindeii din Matei și Fântânele, pe bunicii de la Pensiunea de Vârstnici Devai și pe cele 48 de familii care au nevoie de atenția noastră! Sărbătorile vin! Pentru toată lumea!”, a scris Rodica Dobraniș pe pagina ei de Facebook.
Lanțul de magazine pe care familia Dobraniș îl deține a fost prădat de câteva ori și, săptămâna trecută, o angajată le-a fost amenințată cu cuțitul. Despre aceste incidente puteți reciti AICI:
VIDEO EXCLUSIV: Tupeu! Vânzătoare trântită la pământ, cu cuțitul la gât