0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO: A început Festivalul internaţional „Liviu Rebreanu”. Expoziţie cu scriitori şi personaje de basm, la Palatul Culturii

La Palatul Culturii a debutat ieri Festivalul de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”.  Bistriţenii au avut ocazia să admire o expoziţie care cuprinde zeci de portrete ale unor scriitori din întreaga lume, dar şi o expoziţie scenografică. Prima seară s-a încheiat cu o comedie spumoasă.

Festivalul internaţional „Liviu Rebreanu” a debutat ieri, la Palatul Culturii, cu vernisajul unei expoziții internaționale de literatură și o expoziţie scenografică semnată de Cornelia Apostol.

În fiecare noiembrie ne-am obişnuit să facem această manifestare, care să aducă la Bistriţa poezia, proza şi spectacolele de teatru. Sperăm să avem împreună zile frumoase sub egida marelui Rebreanu, creatorul romanului modern realist român…”, a remarcat Dorel Cosma, directorul Palatului Culturii, în deschiderea festivalului.

Dorel Cosma a explicat celor prezenţi că în expoziţia vernisată apar nu mai puţin de 64 de scriitori din întreaga lume. Expoziţia va fi itinerată şi în ţările partenere ale instituţiei, precum Turcia sau Grecia.

Dorel Cosma a trecut în revistă şi recentele contacte stabilite şi încheiate cu Uniunea Scriitorilor din Bulgaria, din Belarus şi Republica Moldova.

Prima seară a festivalului de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu” s-a încheiat cu o savuroasă comedie susţinută de actorii de la Teatrul Globe, Bucureşti. Intitulat Diagnostic Rezervat, spectacolul a fost realizat după un text de Philippe Martini, regizat de actriţa Anca Sigartău.

Festivalul internaţional de teatru şi literatură „Liviu Rebreanu” continuă şi azi cu noi spectacole memorabile, la Palatul Culturii din Bistriţa. Din program nu lipsesc lecturile publice, dezbaterile, spectacolele pentru copii, expoziţiile sau lansările de carte.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FPALATUL.CULTURII.BISTRITA%2Fvideos%2F2491125350984119%2F&show_text=0&width=560″ /]

Nu rataţi, azi, 28 noiembrie, la Palatul Culturii:

ora 12:00  – Teatrul de proiecte „Liviu Rebreanu”, secţia Teatrul de păpuşi „Alexandru Misiuga” – premieră „Frumoasa şi bestia”. O adaptare după Andrew Lang, scenografia şi regia – Cornelia Apostol

ora 17:00 – Teatrul de proiecte „Liviu Rebreanu” – Povestea struţului bistriţean. Autor Dorel Cosma

ora 18:00 – Ziua Literaturii Internaţionale – expoziţii, lansări de carte, lecturi publice

Participă scriitori din Franţa, Turcia, Grecia, Germania, Italia, Israel, Uruguay şi România (Bistriţa, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Iaşi, Huşi, Teleorman, Braşov, Ploieşti, Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Călan, Hunedoara, Chelinţa, Râmnicu Vâlcea şi Alba Iulia)

Foto & Video @ Palatul Culturii

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...