Momente emoționante, solemne și încântătoare, aseară, la Biblioteca Județeană. La conferința despre prinții și regii României a participat inclusiv Principele Nicolae. Acesta a primit cadou cartea lui Vlad Pop, volumul – omagiu adus de licean străbunicului său.
Principele Nicolae al României a fost prezent aseară la Bistrița, la Biblioteca Județeană. Acesta a participat la conferința „Doamne și domnițe, prințese și regine în trecutul românesc. Prinți și regi ai monarhiei românești”.
Printre cei ce au luat cuvântul la această conferință a fost și Vlad Adrian Pop, liceanul pasionat de arheologie și anticariat, încă de la vârste fragede.
Dar cea mai mare împlinire de ieri a tânărului a fost când l-a cadorisit pe Principe cu un exemplar al cărții scrise de el.
„Am avut ocazia să spun câteva cuvinte despre cariera militară a străbunicului meu și Casa Regală a României. Sunt mândru să spun că de astăzi, un exemplar din cartea mea se află și în posesia Alteței Sale Regale, Principele Nicolae al României”, a scris Vlad pe Facebook.
Despre momentul lansării volumului – omagiu adus străbunicului său puteți reciti AICI:
FOTO/VIDEO: Emoționant omagiu al unui elev din Bistrița, pentru străbunicul lui…!