0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Distracția unui vermeșan: A umblat din casă-n casă, amenințând sau lovind femei și a condus fără permis

Distracția cu alcool „la bord” îl costă scump pe un bărbat din Vermeș. Acesta a umblat din casă-n casă, amenințând și lovind femei. Apoi a furat un autoturism pe care l-a condus fără a deține permis. Poliția i-a venit de hac, iar instanța i-a dat o primă pedeapsă.

Un tânăr de 26 de ani din Vermeș va avea timp să se gândească la consecințele „distracției cu alcool la bord”.

Mai exact, pe la mijlocul lunii octombrie, într-o seară, a consumat alcool peste limită. Astfel, i-a „venit” curajul și a ales să se distreze.

A intrat într-o casă și a amenințat o femeie. Apoi, a intrat în altă casă și a lovit o femeie. Pe urmă a văzut o mașină cu cheile în contact și s-a gândit să o conducă.

Din cercetările efectuate până în prezent de polițiști, a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns în locuința unei femei din localitatea Sântioana, adresându-i amenințări cu acte de violență. Ulterior, după ce a părăsit locuința acesteia, a pătruns în locuința altei femei, pe care ar fi lovit-o cu palma, după care a plecat. În aceeași seară, ar fi sustras un autoturism parcat, neasigurat, cu cheile în contact, pe care l-ar fi condus prin localitate, deși nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule, iar la un moment dat, a pierdut controlul direcției și a ajuns într-un șanț, unde a abandonat autoturismul”, explică reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, amenințare, furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Dat fiind numărul mare de infracțiuni, l-au reținut pentru 24 de ore, iar apoi l-au prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa ca fiind întemeiată şi, în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpatului L. Sebastian Dănuț, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de violare de domiciliu, a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, furt calificat, şi conducere a unui autovehiculul fără permis de conducere pe o durată de 30 zile, de la 25.10.2019 până la 23.11.2019, inclusiv”, se arată pe pagina Judecătoriei Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...