Ziua Mondială a Sănătății Mintale a fost marcată şi la Bistriţa: specialiştii de la Sanovil i-au informat pe tinerii din Bistriţa despre problemele de sănătate mintală care se pot manifesta în perioada adolescenței…!
Policlinica Nouă Sanovil a derulat astăzi, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale o acțiune de informare și conștientizare dedicată adolescenților.
Scopul a fost ca aceștia să poată identifica tulburări precum depresia, anxietatea, tulburările de comportament alimentar.
În acest context, psihologul Iosif Pintican le-a vorbit elevilor de clasele a XI-a și a XII-a ai Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Bistrița îndeosebi despre acceptarea necondiționată asupra propriei persoane și a celorlalți.
El le-a vorbit tinerilor despre cât de important este să ne controlăm propria viață și să nu dăm curs emoțiilor negative. De asemenea, psihologul a predat tehnici de controlare a stărilor negative și de agitație, precum și a atacurilor de panică.
Este important de știut faptul că tulburările mintale pot să apară oricând. Pe lângă factorii genetici, integritatea sănătății mintale depinde de cadrul în care trăieşte respectiva persoană.
Circa 50% din afecțiunile mintale încep în jurul vârstei de 14 ani, dar în majoritatea cazurilor rămân nedetectate și netratate. Depresia este, ca pondere, a treia principală problemă de sănătate care afectează adolescenții, iar sinuciderea este cea de-a doua cauză principală de deces a pesoanelor cu vârsta între 15 și 29 de ani, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (WHO).
Consumul de alcool și de droguri la vârsta adolescenței este o problemă îngrijorătoare în numeroase țări, inclusiv în România. O altă problemă în creștere este cea a dezordinilor alimentare (bulimie, anorexie).
În întreaga lume, mii de persoane care suferă de tulburări psihice nu beneficiază de tratamentul şi îngrijirea de care ar avea nevoie.
Problemele de natură psihologică necesită o abordare terapeutică încă de la primele semne, pentru că pot afecta considerabil calitatea vieții de zi cu zi a pacientului.
Policlinica Nouă Sanovil Bistrița oferă tratamente de specialitate care vin în sprijinul oricărei probleme. Pentru programări apelați cu încredere numărul de telefon 0263701701.
Întotdeauna cineva te va ajuta!