Zeci sau sute de luminiţe se preling pe lângă parbriz. Se prelinge în viteză tot oraşul pe lângă braţele tale. Toate clădirile, toate firmele, toate cuiburile ascunse şi nesimţite în copaci… Toate semafoarele şi blocurile gri…
Dar mintea ta ignoră cu nonşalanţă traficul infernal de jur împrejur. Mintea ta pare lipită de o singură o întrebare…Deşi imaginile se derulează lent…
Cu încetinitorul. Se văd lumini sclipind spasmodic de sus, de pe stâlpii de telegraf. Se văd, ca prin ceaţă, prin parbriz, oameni mergând alături pe stradă, urlând sau gesticulând anemic…
Dar astea nu au legătură cu tine. Tu stai cu ochii beliţi la telefon, iar mintea ta pare lipită de o singură o întrebare… Eşti bine, oare?
Te supără ceva ? Are cine să te sărute dimineaţa…? Reuşeşti să dormi noaptea? Nu cumva ai nevoie de ajutor? Nu cumva ai putea să-mi dai un semn, un indiciu…? Într-o dâră de parfum, în aerul de dimineaţă…? Într-o privire de străin învălmăşită pe stradă, într-un cântec pus şi răs-pus la radio sau într-un cuib de pasăre agăţat în copac pe Bulevardul Republicii…? Într-un sms laconic din care să aflu că nu ai dispărut pur şi simplu ca o pasăre…
Eşti bine oare…?! Nu te-am văzut de atâta amar de vreme…
Nu te-am mai văzut. Iar figura ta se descompune încet şi sigur… Se deşiră în fuioare subţiri şi imprevizibile. Nici măcar în visele de noapte nu mai încape… Am ajuns să visăm numai vocea şi inflexiunile de demult…
Deci ai cu cine să ieşi la o bere sau o cafea ? Are cine să te sărute dimineaţa…? Eşti bine, oare…?
Pe cât de brusc te-ai risipit, pe atât de brusc sperăm să te întrupezi din nou. Şi să ne dai un semn… ceva… Deşi ceva nu este în regulă… Ceva s-a stricat de jur împrejur… Ceva s-a împuţit definitiv în preajmă… tocmai acum când avem atâta nevoie de…
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/IAV1JWnBErQ” /]
Foto deschidere @Robert Kovacs