0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Primăriile din județ, primele din țară la atragerea fondurilor europene

Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, se află în județul Bistrița-Năsăud într-o vizită de lucru. Primăriile din județ sunt printre primele la nivel național când vine vorba de atragerea fondurilor europene. VEZI câți bani au ajuns în Bistrița-Năsăud.

Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, se află în județul nostru într-o vizită de evaluare a implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Astăzi, într-o conferință de presă susținută de Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, alături de directorul AFIR, au fost prezentate date statistice despre banii europeni care au fost aduși în județ.

Radu Moldovan spune că din 2012 de când au început investițiile, în Bistrița-Năsăud au fost aduși aproximativ 283 milioane de euro, mulțumindu-le primarilor din județ, care conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) sunt primii la nivel național când vine vorba de atragerea banilor europeni.

În județul Bistrița-Năsăud avem cei mai buni primari din România și aș vrea să și argumentez. Conform datelor INS, îi regăsim pe primarii județului Bistrița-Năsăud pe primul loc la nivel național în ceea ce privește atracția fondurilor europene pe drumuri agricole și forestiere și pe locul doi la celelalte tipuri de fonduri europene care pot fi accesate de unitățile administrativ-teritoriale.”, a spus președintele CJ.

Adrian Chesnoiu se află pentru prima dată la noi în județ și s-a arătat foarte încântat de ceea ce a găsit aici. Conform acestuia, la data de 31 decembrie 2018 România a ajuns pe locul trei în Europa în absorbția fondurilor europene, deși la începutul anului 2017 a pornit de pe locul 24. România beneficiază din bugetul Uniunii Europene în exercițiul bugetar 2014 – 2020 de un buget general de 8,13 miliarde de euro, la care se adaugă contribuția națională de 1,4 miliarde de euro. În domeniul agriculturii și dezvoltării rurale s-au adus în România peste 4 miliarde de euro.

„Raportându-ne la regiunea Nord-Vest, și în special la județul Bistrița-Năsăud, datele prezentate de INS nu fac altceva decât să confirme că această regiune este una fruntașă. Avem contracte în implementare la nivel regional de peste 960 milioane de euro. La nivelul județului Bistrița-Năsăud peste 220 de milioane de euro în exercițiul 2014 – 2020. Bistrița-Năsăud este printre puținele județe din țară în care nivelul de absorbție a fondurilor europene destinate beneficiarilor publici depășește nivelul investițiilor private. Dacă pentru privați la nivelul județului Bistrița-Năsăud avem 90 milioane euro contractate, pentru beneficiarii publici sunt peste 130 milioane euro care se regăsesc astăzi în contracte aflate în implementare. (…) Beneficiarii publici au depășit cuantumul investițiilor făcute de privați pentru că privații sunt la un nivel mult peste ceea ce găsim în alte județe. Aici potențialul agricol este axat spre zootehnie, ferme de familie, spre anumite investiții care asă aducă plusvaloare într-un lanț integrat, aici produsele pleacă de la câmp și ajung în farfurie, în alte județe sunt culturi de cereale care urmează un alt traseu. Am văzut în Bistrița-Năsăud primari bine pregătiți, care știu exact ce înseamnă implementarea unui proiect, care sunt etapele pentru a obține finanțare. 16 proiecte pe drumuri agricole din totalul de 36 se regăsesc în Bistrița-Năsăud, exemplu de performanță.”, a explicat directorul general AFIR.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...