0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Doi din cei patru bărbați cercetați că și-au bătut joc de bietul cal, reținuți!

Polițiștii au reușit să identifice patru bărbați ce ar fi implicați în rănirea și schingiuirea animalelor. Asta, după ce au făcut cercetări în cazul imaginilor cu calul atârnat de un copac în pădure. Doi dintre cei patru bărbați au fost reținuți de polițiști.

Imagini revoltătoare, cu un bărbat ce schingiuiește un biet cal, au oripilat internauții. Zeci de mii de vizualizări, sute de comentarii și distribuiri în doar câteva ore!

Un bărbat a fost surprins în Parcul Național Munții Rodnei, zona Romuli, legând un cal bolnav de un copac, drept momeală pentru urși.

Mai multe despre acest subiect puteți reciti AICI:

VIDEO – GROAZNIC! Cal viu, legat de copac, drept momeală pentru urși!

În urma difuzării imaginilor, poliția bistrițeană s-a autosesizat în acest caz și a demarat cercetările, identificând în scurt timp făptașii.

Calul atârnat viu, în atenția poliției! Reprezentanții Parcului spun că nu e primul caz:

Azi – noapte, oamenii legii au reținut două persoane și continuă cercetările penale pentru încă două.

”În continuarea cercetărilor demarate ieri, în noaptea de 9/10 septembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați de 34, respectiv 38 de ani, ambii din Romuli, cercetați pentru comiterea infracțiunii de rănirea și schingiuirea animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor. De asemenea, față de alți doi bărbați, ambii de 71 de ani, din localitățile Romuli și Coșbuc, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, fiind cercetați pentru aceeași infracțiune. În fapt, cei patru bărbați sunt bănuiți că, la data de 7 septembrie a.c. ar fi rănit și schingiuit un cal care, cu ocazia cercetărilor efectuate, a fost găsit decedat într-o pădure de pe raza localității Romuli, existând suspiciunea că urma să fie folosit în scop de braconaj. Totodată, în urma controlului autoturismului unui bărbat de 71 de ani, din Romuli, paznic de vânătoare, polițiștii au descoperit o armă letală cu destinația vânătoare, neînscrisă în ordinul de serviciu al acestuia, fiind astfel extinse cercetările și pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.” explică reprezentanții IPJ BN.

Mai mult, se pare că cei apropiați suspecților ar fi amenințat pe cei care au filmat, așa că cercetările au fost extinse.

De asemenea, polițiștii au demarat cercetările pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și răzbunare pentru sprijinul acordat justiției, întrucât, după conducerea persoanelor implicate la sediul Poliției, un apropiat al uneia dintre acestea i-ar fi amenințat pe cei doi bărbați care au filmat și transmis în mediul on-line imaginile” mai spun polițiștii.

Cercetările sunt efectuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

UPDATE

Cei de la DSVSA au ajutat polițiștii să identifice proprietarul calului schingiuit! Aceștia mulțumesc celor ce au sesizat și încurajează să se facă cunoscute, de uergență, și pe viitor, astfel de cazuri.

”La data de 9 septembrie inspectorii D.S.V.S.A. Bistriţa-Năsăud au efectuat verificări la faţa locului, ocazie cu care animalul a fost găsit decedat. S-a procedat la citirea numărului de identificare (microcip) al cabalinei respective în vederea stabilirii proprietarului. În Baza de Date a Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie s-a identificat prorietarul cabalinei cu numărul respectiv de identificare, iar datele au fost comunicate reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. D.S.V.S.A Bistriţa-Năsăud va efectua în continuare verificări şi va dispune măsuri, în conformitate cu competenţele care îi revin conform dispoziţiilor legale. Apreciem buna credinţă a cetăţenilor care sesizează nereguli privind protecţia şi bunăstarea animalelor şi îi încurajăm, ca de fiecare dată cănd observă astfel de fapte, să sesizeze de îndată autorităţile pentru a se interveni urgent” transmite Bogolin Ioan, șeful DSVSA.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...