0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Va „zbura” trenul prin județ! Mai multe porțiuni de cale ferată intră în reparații pentru mărirea vitezei în zonă!

CFR începe lucrul pe 60 de porțiuni de cale ferată din întreaga țară. Printre ele, și cinci zone de la noi din județ. Motivul? Ridicarea restricțiilor de viteză!

Compania Națională de Căi Ferate a anunțat demararea a 60 de șantiere în întreaga țară.

Investiția se ridică la peste 350 de milioane de lei. 196 vin din fondurile bugetare aferente anului 2019 și 162 de milioane din fondurile proprii ale CFR.

„Lucrările de întreținere și reparații la infrastructura feroviară au drept scop creșterea vitezei de circulație și îmbunătățirea gradului de confort. Acestea nu afectează continuitatea graficului de circulație al trenurilor de călători și de marfă, lucrările desfășurate pe cele 60 de șantiere feroviare fiind executate prin asigurarea condiţiilor optime de trafic pe întreaga rețea feroviară”, anunță cei de la CFR.

Între cele 60 de șantiere se află și cinci din zona județului nostru. E vorba de lucrări între stațiile:

– Monor Gledin – Râpa de Jos, km 29+515 – 39+469 (fir I)

– Monor Gledin – Râpa de Jos, km 29+925 – 30+925 (fir I)

– Coldău-Beclean, km 20+810 – 20+942 (fir I+II)

– Măgheruș Sieu – Sărățel, km 46+790 – 47+730 (fir I)

– Someș Odorhei – Benesat, km 137+600 – 137+900 (fir I)

„Prin lucrările de reparații desfășurate într-un ritm susținut de personalul de specialitate al celor 8 regionale de cale ferată, CFR SA va reuși până la finalul anului să contribuie semnificativ la îmbunătățirea capacităților de exploatare oferite atât operatorilor de transport de călători, dar și transportului feroviar de marfă”, a declarat Constantin Axinia, director general al CFR SA.

Despre problemele de pe căile ferate din România și cele peste 500 de zone cu restricție de viteză, puteți reciti mai jos:

VIDEO – JALNIC! Cum arată podul feroviar de la Beclean? Trenurile au nevoie de două minute pentru a face 100 de metri

SONDAJ. CFR – Șine uzate, traverse putrede sau sparte, terasamente colmatate, linii și poduri expirate…

VIDEO: PERICOL pentru copiii care merg cu trenul pe ruta Feldru – Ilva Mică

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...