Parteneriatul dintre Spitalul Județean de Urgență și Serviciul Județean de Ambulanță prin care bolnavii care fac dializă erau transportați cu ambulanța, a luat sfârșit. Din cauza lipsei de personal la Ambulanță, contractul a fost preluat de o asociație religioasă.
Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Bistrița-Năsăud a decis că e mai bine să renunțe la contractul cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru transportul pacienților dependenți de dializă.
„Ca volum de activitate, am înregistrat o scădere datorită faptului că am renunțat la contractul de transport al pacienților dializați. Segmentul de transport asistat a scăzut. La A1-A2, odată cu renunțarea la dializă au scăzut transporturile. În prezent, facem doar transport de produse biologice și externarea din unitățile sanitare a pacienților care nu sunt transportabili, cu deficit motor, cu ghips.”, a declarat managerul SAJ, Annabella Muzsi, într-o ședință a Colegiului prefectural.
Motivul renunțării la contract este unul simplu – lipsa de personal pe care o înregistrează SAJ. Pentru ca bolnavii să nu aibă de suferit din această cauză, contractul a fost preluat de Asociația Filantropia Ortodoxă.
Potrivit managerului SAJ, numărul persoanelor dependente de dializă este în continuă creștere, iar deficitul major de personal ajuns la 57% a determinat luarea acestei decizii.
„Până în 2018, pe contract cu spitalul am asigurat transportul de la și la dializă. Pentru că nu am mai avut personal și resurse, am denunțat contractul și, în prezent, e derulat de Filantropia. Noi parcurgeam pentru aceeași persoană săptămânal șase drumuri în locații fixe. De ce am renunțat? Fiindcă numărul dializaților creștea, iar contractul nu permitea să transportăm doar anumiți pacienți, ci pe toți. Faptul că nu am mai primit ambulanțe, iar cele de tip A erau destul de vechi și intrau mult în service, ne aflam în situația în care omul risca să nu poată ajunge la dializă. Din respect pentru ei, dacă nu am putut asigura un serviciu de calitate, mai bine am discutat cu spitalul și au căutat alternativă.”, a subliniat Annabella Muzsi.
Potrivit directorului general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan, anul trecut, 179 de pacienți din Bistrița-Năsăud au beneficiat de servicii de dializă în cadrul celor două centre din județ – cel de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița (43) și Clinica Diaverum (136).