-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Liberalii sar la gâtul lui Radu Moldovan și-l numesc pe fratele acestuia ”incompetent”. Cum răspunde șeful județului:

Unul dintre consilierii județeni liberali i-a atras atenția lui Radu Moldovan, președintele CJ Bistrița-Năsăud, cu privire la capacitatea fratelui președintelui de a lucra ca director executiv în cadrul Aquabis. Vezi cum se apără președintele și care sunt argumentele lui!

În cadrul ședinței de Consiliu Județean de astăzi, liberalul Florin Moldovan l-a întrebat pe Radu Moldovan cum a reușit fratele dânsului, Macarie Moldovan, să ajungă director executiv al Aquabis, susținând faptul că acesta nu are pregătirea necesară pentru un asemenea post.

„Un singur aspect aș vrea să vă întreb. De-a lungul anilor petrecuți în Consiliul Județean, de multe ori ne-ați acuzat pe noi, consilierii PNL că facem politică în loc de administrație și acum vine întrebarea: înființarea unui post în cadrul Aquabis S.A. reprezintă administrație sau politică? Suntem și noi foarte curioși cum a ajuns fix fratele dumneavoastră să ocupe postul de director executiv, deși nu are pregătirea absolut deloc pentru acel post și vă spun asta din ce motiv: pentru că la ședința anterioară vă spuneam despre aceeași problemă pe care o avem la LDP, cu aceeași oameni care intră nepregătiți pe posturi de conducere în instituții foarte importante. Și nu înțelegem unde o să se oprească până la urmă aceste numiri de oameni incompetenți sau oricum nepregătiți în funcțiile respective.”, spune Florin Moldovan.

Răspunsul lui Radu Moldovan a venit imediat, acesta dând de înțeles că fratele său a ajuns în postul ocupat în urma unui concurs.

„Chestia asta cu incompetenții mă abțin s-o comentez. Ce competență aveți dumneavoastră să faceți pe altcineva incompetent? E o trăsătură a partidului din care faceți parte și o iau ca atare. Aquabis S.A. are o structură de acționariat cu 19 acționari, cu un consiliu de administrație, cu legi și proceduri și cu concursuri. Așa că vă rog să vă adresați în scris, în calitate de consilier județean, consiliului de administrație Aquabis care să vă precizeze ce s-a făcut, cum și pentru care. Președintele Consiliului Județean nu are niciun fel de atribut, nici măcar nu reprezintă Consiliul Județean în structura acționariatului pentru că era incompatibilitate și responsabilul în această structură, reprezentantul Consiliului Județean este administratorul public al județului cu încă 18 reprezentanți.”, declară Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...