0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO: Donații pentru Pompierii bistrițeni din partea partenerilor germani

În zi de sărbătoare pentru orașul nostru, pompierii bistrițeni au primit în dar o serie de autospeciale de intervenție și echipamente specifice pompierilor. Acestea au fost donate de mai multe unități de pompieri din Germania, partenerii salvatorilor bistrițeni.

A devenit deja tradiție pentru orașul nostru ca delegația pompierilor germani din orașul Herzogenrath, condusă de Bernd Hollands, să ajungă la pompierii militari bistrițeni odată cu sărbătorirea zilelor orașului.

Este vorba despre un parteneriat care se dezvoltă permanent, de 16 ani. În cadrul parteneriatului au avut loc schimburi de experiență și o serie de donații, utile pentru activitatea pompierilor militari bistrițeni.

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud a avut loc o activitate de recepție a materialelor primite, sub formă de donație, din partea pompierilor prieteni din Germania.

La recepție, au participat primarul orașului din Herzogenrath, domnul Christoph von den Driesch, primarul orașului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, reprezentanții autorităților publice județene și locale – subprefectul județului, Ciprian Ceclan și administratorul județului, Florin Moldovan, dar și comandanții structurilor județene din Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale.

„Pompierii bistrițeni au primit în acest an o autospecială de stingere a incendiilor de capacitate medie, o autospecială de suport logistic și un microbuz transport personal operativ. De asemenea, partenerii germani au donat salvatorilor bistrițeni căști de protecție, echipamente de protecție, haină sau pantalon, bocanci de intervenție, paturi duble, saltele, blackboards și un generator electric.”, transmit reprezentații ISU BN.

Toate acestea vin în completarea dotării existente la nivelul unității, achiziționată în ultimii ani prin fonduri europene, prin grija IGSU sau a autorităților publice județene și sunt utile în misiunile de pregătire și exerciții tactice în teren sau în misiunile operative, pentru înlocuirea celor care există deja în dotarea pompierilor bistrițeni și se uzează tehnic sau moral.

Reprezentanții ISU BN au mulțumit tuturor celor care de-a lungul timpului și-au adus aportul la menținerea colaborării româno – germane, dintre pompierii bistrițeni și cei din Herzogenrath, cu scopul îmbunătățirii capacității de răspuns la situațiile de urgență de pe raza județului Bistrița – Năsăud.

 

Sursa foto @ ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...