0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

DE CITIT: Prietena mea genială. Goana nebună a lumii

Elena Ferrante – Prietena mea genială

De Elena Ferrante, și a sa serie de cărți intitulată seria Napolitană la englezi, sau seria Prietenei geniale la italieni, s-a vorbit acum un an când a fost tradusă cea de-a patra și ultima carte din serie din italiană în engleză. Toate librăriile londoneze în care am intrat aveau un loc special în care găseam mereu cărțile acesteia, în timp ce internetul vuia de articole care încercau să elucideze identitatea misterioasei scriitoare și să ridice în slăvi seria acesteia. În 2016 internetul vuiește din nou, mai ales după anunțarea listei scurte a nominalizaților la premiul Man Booker unde Ferrante e favorită la primul loc.

Colum McCann – Goana nebună a lumii

Premiat cu National Book Award pe 2009, romanul Goana nebună a lumii, în caz c-ar fi să transgreseze graniţa artei literare, ar putea sugera prin ritmul sofisticat o operă de jazz. Meandrele observaţiei naratoriale conturează o mare plăcere de a povesti în cele mai mici detalii. În linii mari, textul redă povestea a doi fraţi dublinezi, dintre care unul moare într-un straniu accident pe autostradă, fapt de care se face vinovat un cuplu de artişti americani foarte nonconformişti. O tragedie contemporană, uzuală ca să zicem aşa: o clipă de neatenţie şi poţi deveni vinovat de moartea cuiva. Fapt care îţi schimbă viaţa, aşa cum se va vedea mai cu seamă în cazul personajului Lara.

Philip Roth – Pastorala americană

Suedezul (Seymour Levov) – fiul regelui mănuşilor de piele – protagonistul Pastoralei americane a lui Philip Roth – un „sportiv învingător”, un campion înalt şi blond al celor mai iubite sporturi (baseball, football, basketball), se regăseşte, la ieşirea din adolescenţă, întru totul contopit cu visul tatălui său despre izbânda obligatorie a emigrantului european în Statele Unite ale Americii. Speranţele întregului cartier evreiesc al oraşului Newark se concretizau în „magnificul trup” cu trăsături teutone al Suedezului (poreclă lipită de el definitiv de primul lui antrenor de baschet). Un „mesia” al inserţiei sociale, al asimilării. Nădejdea întregii sale rase!

Zorin Diaconescu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...