De 8 ani de zile în luna august, „marea de la munte” se încarcă de vrajă, emoţie, poezie, folk şi cântece de munte. Aici are loc Colibiţa FOLK FEST. Organizatorii au făcut tot posibilul ca publicul amator să aibă parte de artişti de excepţie…
Colibiţa FOLK FEST a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie şi se va desfaşura, în acest an, în 16 și 17 august, la Complexul Turistic Fisherman’s, gazda evenimentului în ultimii cinci ani.
La fel ca în anii precedenți, ziua de vineri, 16 august, va debuta cu Open Stage de la orele 18:00; tinerii amatori de afirmare se pot înscrie la numărul de telefon 0742 529 271, până în data de 10 august.
„Sperăm să fie suficiente înscrieri, chiar dacă nu avem concurs cu premii în acest an!”, a transmis Toni Vlad, președintele Asociaţiei Aripi Folktime – iniţiatorul şi organizatorul Colibiţa FOLK FEST.
Vineri,16 august, de la orele 20:00, încep recitalurile. Invitaţii primei seri sunt Dan Vană, Angela Mariaşiu, Florin Săsărman & Vali Şerban, Victor Socaciu şi – pentru prima dată la acest festival – Mircea Rusu Band (având drept componenţă pe Mircea Rusu, Teo Boar şi Vlady Cnejevici).
Şi seara de sâmbătă, 17 august, va debuta la ora 18:00, cu o sesiune Open Stage dedicată tinerilor folkişti.
Începând cu orele 20:00, vraja se va așterne peste toți cei prezenți, iar cei care vor face seara desăvârșită sunt Raul Cârstea, Emeric Imre & Jimi El Laco, Mircea Bodolan, Maria Gheorghiu şi Mircea Baniciu.
„Invitatul special al acestei ediții este Dan Chebac – o legendă a muzicii folk din România şi totodată un pionier al genului. Pe tot parcursul manifestării, pe lângă meniul de restaurant, nenumărate ceaune sau grătare vor întreține voia bună a participanților…”, subliniază organizatorii.
Evenimentul este susținut de Consiliul Județean prin Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița-Bârgăului, Primăria Prundu-Bârgăului, Primăria Tiha-Bârgăului și câțiva oameni inimoși.
Foto – Arhivă