9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO – Accident cu trei mașini, între Năsăud și Liviu Rebreanu!

Un accident rutier a avut loc între Năsăud și Liviu Rebreanu. Mașina care l-a provocat a ajuns pe contrasens, lovind o mașină, apoi un parapet și apoi încă un autoturism.

Un accident mai puțin obișnuit a avut loc astăzi, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu.

Protagonistul a fost un tinerel din Romuli.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe DN17C, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu, un tânăr de 20 de ani, din Romuli, care conducea un autoturism pe direcția Năsăud spre Bistrița, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe marginea drumului, după care a lovit un alt autoturism care era condus de un tânăr de 22 de ani din Feldru și care circula tot din sens opus”, explică reprezentanții IPJ BN.

În urma accidentului, șoferul din Feldru a fost rănit ușor, însă nu a fost nevoie de transportarea lui la spital.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În continuare se efectuează cercetări de către polițiștii de la Rutieră din Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: