Şedinţă de Colegiu prefectural atipică, azi la Bistriţa: Întâlnirea a debutat cu „stângul” pentru unii dintre reprezentanţii instituţiilor guvernamentale care au fost serios muştruluiţi de prefectul judeţului – Ovidiu Frenţ. Acesta s-a arătat dezamăgit pentru că şefii unor instituţii au chiulit de la ceremonia organizată de Ziua Drapelului.
Fiindcă în aceste zile au loc evenimente importante pentru şcolile bistriţene (examenele de evaluare, Bacalaureatul, dar şi examenele de titularizare sau definitivat), precum şi din dorinţa de a se apropia de instituţii – şedinţa ordinară de colegiu prefectural s-a desfăşurat azi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Prefectul Ovidiu Frenţ nu a scăpat prilejul de a-şi certa colegii pentru faptul că nu au participat cu toţii la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Drapelului României:
FOTO/VIDEO: Emoție, patriotism, o altfel de lecție de istorie! Ziua Drapelului, în imagini
Mai mult, prefectul Ovidiu Frenţ i-a poftit afară din sală pe toţi reprezentanţii instituţiilor care au „ratat” ceremonia.
3 sau 4 persoane au părăsit sala la invitaţia prefectului – însă acesta din urmă a mai identificat în sală încă vreo 2 chiulangii pe care i-a poftit afară.
Deşi aceştia au susţinut că au onorat cu prezenţa lor ceremonia, dar probabil nu tocmai în câmpul vizual al prefectului – Ovidiu Frenţ nu s-a lăsat înduioşat de argument: Ştiu foarte bine cine a fost prezent şi cine nu!, a replicat Ovidiu Frenţ insistând ca toţi chiulangiii să iasă afară.
„Suntem într-o instituţie de educaţie. Şi asta face parte din educaţia noastră instituţională! Nu mă mir că nu vin bistriţenii la cele mai importante manifestări publice ale României, ale oraşului şi ale judeţului – dacă noi, cei care conducem instituţii publice şi autorităţi nu suntem prezenţi!”, a punctat Ovidiu Frenţ.
[arve url=”https://youtu.be/17ODv31d3HM” /]
Printre cei care au părăsit sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar s-au numărat reprezentanţii Finanţelor, cei de la Direcţia pentru Tineret şi Sport, APIA şi Sistemul de Gospodărire al Apelor.
Prefectul Ovidiu Frenţ i-a felicitat pe cei care au participat la ceremonie, în pofida căldurii de afară, dar şi pe cei de la Arhivele Naţionale care au contribuit semnificativ la organizarea ceremoniei.
Cei care nu au reuşit să admire cele 24 de drapele – o vor putea face la Muzeul Judeţean, acolo unde stindardele vor fi expuse în următoarele zile.