1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Cel mai amplu album foto, cu cei mai frumoşi bistriţeni îmbrăcaţi în IE…!

O invitaţie specială, pentru toţi bistriţenii: Luni, 24 iunie – de Ziua Universală a Iei – când Bistrița se îmbracă în Ie, suntem cu toţii invitaţi să realizăm împreună „Albumul bucurIEI bistrițene”! între orele 16:00 și 20:00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

IA este un element de UNITATE de care noi românii și bistrițenii avem nevoie. În jurul IEI se conturează, în mod plăcut și echilibrat, celelalte piese ale costumului popular și toate împreună, în mod armonios, alcătuiesc frumusețea și unicitatea portului tradițional.

Avem foarte puține simboluri care mai unesc necondiționat oamenii, iar IA este unul dintre ele.
Un element care ne evidențiază istoria, trăinicia, prezentul, comunitatea și continuitatea, dar şi o caracteristică a viitorului nostru cultural.

Acestea ar fi doar câteva argumente pe care Doris Rai le prezintă, încercând să vă convingă să ieşiţi luni, 24 iunie, din casă şi – îmbrăcaţi în IA tradiţională românească – să daţi o raită pe la Muzeul Judeţean.

Aveţi parte aici de o expoziţie extraordinară, dar şi de o paradă a iilor, însoţită de un concert al elevilor de la Tudor Jarda. Mai mult, aveţi ocazia să scrieţi istorie, participând la „construirea” unui inedit album foto: „Îi aștept cu drag pe toți cei care vor să aducă un tribut IEI, pe toți cei care iubesc principala piesă a costumului tradițional românesc, să vină luni, între orele 16:00 și 20:00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, să realizam acest «Album al unității, frumuseții și bucurIEI bistrițene»”.

Puițău Emilian Photography, un specialist în arta fotografică, va fi pregătit să surprindă frumusețea iilor şi a celor care le poartă.

[arve url=”https://www.facebook.com/LadaCuZestreBistritaNasaud/videos/920102368344782/” /]

Port cu mândrIE

În Anul Omagial al Satului Românesc, secția de etnografie a Muzeului Bistrița din cadrul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită la un eveniment de excepție dedicat sărbătoririi iei: „Port cu mândrIE.

După ce a traversat oceane și a cucerit publicul european, satisfăcând cele mai pretențioase gusturi în materie de vestimentație, iile de o frumusețe covârșitoare, adunate cu migală de Marius Matei în colecția etnografică ce îi poartă numele, revin la Bistrița!

Este vorba despre un eveniment care îmbină o fastuoasă expoziție de IE, întregită de momentul artistic susținut de talentații elevi ai Liceului de Muzica Tudor Jarda și o paradă de cămăși tradiționale din zona Banatului, purtate de tinere bistrițence.

Luni, 24 iunie 2019, în ziua de Sânziene – Ziua Universală a Iei – de la ora 18:00, pentru a redescoperi împreună povestea iei scrisă cu acul și ața, timp de sute de ani, de vrednicele femei ale satului românesc.

Programul recitalului susținut de elevii Liceului de Muzică Tudor Jarda”  Bistrița:

Maria Pop, vioară, clasa I – melodii populare de Frantisek Drdla (prof corep. Tofan Radu, prof îndrum Vasile Răzvan)
Bianca Gâvan, clasa a IX-a – piesa „Mare-i, mamă, al meu sat” (prof. îndrum. Cristina Bălan-Pahone)
Adriana Petrehuș, clasa a IX-a – piesa „De la Leșu mai la vale” (prof. îndrum. Roxana Costeanu)
Violeta Todoran, clasa a XI-a – piesa „Bade drag cu gura dulce” (prof. îndrum Ioana Popa)
Cristina Belei, clasa a XI-a – piesa „Tot femeia are cheia” (prof. îndrum. Cristina Bălan-Pahone

 

Fondul muzical al paradei iilor va fi asigurat de elevii Dragoș Popa și Alexandru Grecu (prof. îndrumător Valentin Pop) care vor interpreta:

Dragoș Popa, chitară, clasa a V-a – „Preludio Triston de Maximo Diego Pujol
Alexandru Grecu, chitară, clasa a XI-a – „Preludiu și Allegro” de J.S.Bach şi „Junto al genera life de Joaquin Rodrigo
Eveniment organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în colaborare cu Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi din Sibiu și Colecția Etnografică Marius Matei, Timișoara.
Parteneri: Liceul de Muzică Tudor Jarda – Bistrița și Etnotique-București
Curatori: Mihaela Bolog și Alexandru Constantin Chituță

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...