FOTO: Nu a oprit după ce a lovit o camionetă, iar după un kilometru s-a izbit de un parapet

Un accident rutier a avut loc în această seară în Mureșenii Bârgăului. Șoferul vinovat de producerea accidentului a depășit o camionetă, dar și-a continuat drumul. După scurt timp acesta a lovit un parapet de pe marginea drumului. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Accident rutier în această seară în localitatea Mureșenii Bârgăului, din cauza unei depășiri.

Din primele cercetări făcute la fața locului a rezultat că un autoturism care circula pe direcția Prundu Bârgăului spre Vatra Dornei ar fi acroșat o camionetă condusă de un bărbat de 35 de ani din Arad, pe care ar fi depășit-o.

Șoferul vinovat de producerea accidentului și-a continuat drumul după ce a lovit camioneta, însă după aproximativ un kilometru șoferul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a lovit un parapet de pe marginea drumului.

La fața locului au fost alocate o autospecială cu apă și spumă și un echipaj prim-ajutor. Din fericire nicio persoană nu a fost încarcerată, însă în urma accidentului o femeie de 45 de ani din Josenii Bârgăului a fost rănită, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

UPDATE

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că autoturismul era condus de femeia de 45 de ani, din Josenii Bârgăului. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, femeii i s-au recoltat și probe de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia” anunță reprezentanții IPJ BN.

Sursa foto: ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: