2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

OAMENI din Bistrița-Năsăud: Horea Toniuc, unul dintre tinerii care a așteptat aproape 9 ore pentru un vot

Horea Toniuc, absolventul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” care obţinea 10 pe linie la Bacalaureat în 2015, acum student la Universitatea din Southampton (Marea Britanie), este unul dintre miile de tineri care au așteptat aproape 9 ore pentru a vota, zilele trecute, în Anglia…

Peste 10 ani vreau să fiu departe de Bistriţa, probabil undeva în străinătate, unde să lucrez la proiecte de amploare în domeniul ingineriei mecanice sau aerospaţiale… Nu m-aş implica în politică. Cel puţin nu în politica românească la modul cum se prezintă ea la ora actuală…”, ne mărturisea Horea Toniuc acum 4 ani.

Ce s-a schimbat între timp?

Acum mă văd mult mai aproape de Bistrița 🙂 Strict referitor la carieră, cred că ar fi deja posibilă și în țară… Dar mai sunt totuși și alți factori care contează și care ar putea să se schimbe. Cred că oamenii ar trebui să înțeleagă că nu putem crește ca societate decât împreună, respectându-ne unii pe alții și respectând legile. Cred că trebuie să fim mai deschiși la dezbateri, să ne exprimăm opinia, să susținem ideile cu care suntem de acord sau să sancționăm abaterile și mai ales să votăm atunci când avem ocazia. Cred că votul din 26 mai este încurajator și arată că România o poate lua într-o direcție bună…”, ne-a povestit Horea Toniuc după experiența cu alegerile europarlamentare, de zilele trecute.

Horea Toniuc studiază la Universitatea din Southampton și a fost singurul bistrițean care a votat în Portsmouth – localitate aflată la aproape 40 de minute distanță: el împreună cu alți 18 colegi de la Southampton s-au pornit către secția de vot încă de dimineață, pentru că Ministerul de Externe nu a aprobat înființarea unei secții în Southampton, deși acolo locuiesc peste 2000 de români.

A reușit să voteze după opt ore și jumătate de stat la coadă…

Am prins și alegerile din 2016, am votat tot la Portsmouth, dar atunci nu era nicio coadă și am reușit să votez în 5 minute. De data asta mi-a luat cu 8 ore și jumătate mai mult. Am înțeles că Ministerul de Externe, prin Teodor Meleșcanu, și-a cerut scuze românilor din diaspora pentru întârzierile astea infernale… Nu că asta ar ajuta la ceva… Din comisia de la secția din Portsmouth nimeni nu ne-a cerut scuze. Practic nu a existat niciun fel de comunicare între membrii comisiei și persoanele aflate afară.

Oamenii nu înțelegeau de ce durează atât de mult sau de ce existau momente în care coada pur și simplu nu mai înainta… Oricum, nu aș da vina pe comisie, având în vedere că au fost doar 5 oameni care timp de 14 ore, fără pauză, au tot completat tabele cu datele alegătorilor… Dar probabil că dacă se comunica mai bine, se puteau evita unele incidente”, ne-a povestit Horea Toniuc.

Foto @ Adrian Dumitrescu @ Portsmouth – „Așa arată răbdarea… 8 ore pentru un vot”

Tânărul student nu crede că poate fi vorba de o eroare prin neglijență a Ministerului de Externe, mai ales că a existat un precedent – alegerile prezidențiale din 2014. „Cozile astea au fost mai degrabă rezultatul lipsei de acțiune a Ministerului de Externe. Care, deși avea date despre numărul românilor aflați în Marea Britanie și cereri ale acestora pentru a se organiza mai multe secții de vot – a ales să ignore dorința acestora de a vota”, a mai remarcat Horea Toniuc.

Tânărul consideră, de asemenea, că situația ar fi fost similară, indiferent cine ar fi fost ministru de externe, pentru că Guvernul nu a făcut o prioritate din a le asigura românilor din străinătate posibilitatea de a vota.

Horea Toniuc nu a făcut un secret din preferințele sale electorale: „Am votat USR-Plus pentru că au oameni educați, care au o carieră construită prin propria lor muncă, oameni care pot să vorbească coerent și să răspundă punctual la întrebări. Asta nu se prea vedea în politica de la noi, unde răspunsul la o întrebare e adesea înlocuit cu un atac la adresa oponenților. Pentru mine cel mai important este să nu-mi fie rușine cu cei care mă reprezintă și cu ei nu-mi este rușine în momentul de față…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...