Nu este nici teatru, nici muzeu sau sală de cinema. E cu siguranță un loc unde nu mergi de și cu plăcere. În plus, după multele minuni auzite și văzute aproape zilnic la radio & Tv – infecțiile nosocomiale, viruși, tratamente superficiale, sau chiar greșite – te duci cu o undă de teamă, de reținere. „Oare cum va fi? Oare ce o să mi se întâmple? Ce? Câți bani trebuie să dau și cui?”, ș.a.m.d.
De la o vârstă în sus, volens-nolens apar și problemele medicale. Omul nu e ca mașina: s-a stricat bujia, nici o problemă, o iau, o arunc și pun alta nouă. Rămâi surprins când vezi cât de fragili suntem, în realitate, noi, oamenii și cât de greu se pot remedia anumite anomalii sau „accidente” ce apar în organism.
Ajungi la doctor, respectiv la spital. Asta am pățit cu soția mea, Rodica și așa am ajuns să „vizitez”, după vreo 20 de ani buni, spitalul din urbea noastră. Grandoare și decădere, măreție și picaj în plin.
Prin anii ’80 după ce se făcuseră ceva renovări, spitalul nu arăta rău. Problema era „șpaga” și una de „biserici”, „bisericuțe”, o infecție, un „puroi” oarecum superficial, instalat la nivelul cadrelor medicale, al asistentelor, de sus până jos. Profesionalismul nu mai conta.
Se anunța aproape o „septicemie”. Din acest considerent toată lumea îți recomanda: „du-te la Mureș!”, „du-te la Cluj!” dacă vrei să scapi cu viață. „Acolo, adică la Bistrița, se întâmplă numai ce vrea X sau Y”…
Nu vreau să acuz, post-factum, pe nimeni, dar dacă vreți să vă lămuriți, mergeți la bibliotecă și răsfoiți periodicele de după revoluție, din anii 1990-2000. Sau căutați, în aceeași perioadă, pe Google și veți rămâne surprinși de ceea ce se scria și se povestea pe vremea aceea vizavi de competența și deontologia medicală de la spitalul din Bistrița.
Am revenit la spitalul județean săptămâna trecută. Auzisem, citisem despre noua echipă managerială coordonată de domnul ec. Gabriel Lazany, „manager” – nu-mi place termenul, nu reflectă realitatea și am să continui să-i spun „director general”, pentru că asta este, de fapt – și de doamna doctor Maria Gabriela Deak, director medical.
Wow! Transformarea e atât de radicală că trebuie să te gândești bine ca să reușești să suprapui peste imaginile întipărite pe retina memoriei – ceea ce vezi și constați acum. Seamănă mai degrabă cu un centru medical din Lille sau Strasbourg, nicidecum cu Mureșul sau Clujul de azi. Și mă refer la spitalul „de stat”, nu la clinicile private.
E o mare, foarte mare schimbare în bine. În principal, este curat. Totul e bine întreținut. Paturile sunt cu adevărat la standard de clinică occidentală. Personalul, plecând de la portar, liftiere, bucătari, muncitori de la întreținere, la asistente și terminând cu medicii, toată lumea își dă silința ca lucrurile să decurgă cât mai bine.
În centrul atenției trebuie să stea bolnavul și focusarea aceasta se simte, fără ostentație sau „joc de scenă”. E clar o nouă constantă de care putem fi toți mândri. Dotarea e de ultimă generație: Computer Tomograf (CT), RMN (rezonanță magnetică), ecografe, plus alte mijloace de investigație medicală, toate, la zi.
Am stat de vorbă cu mai multe persoane internate. Iată câteva din opiniile lor:
Ionela – 32 de ani, internată pentru o naștere cu cezariană, reușită, dar în prezent și cu o operație a unui abces, pe cale de vindecare.„Nu se dă, nu se cere, nu se pretinde ȘPAGĂ. Nimeni nici măcar nu vorbește de așa ceva. Sunt mulțumită de maniera în care am fost tratată, sincer nu mă așteptam. Față de ce a fost acum 12 ani, chiar nu mă așteptam. Le mulțumesc doctorilor și asistentelor care au avut grijă de mine”.
Am întrebat-o tot cu sinceritate: „Celor ce citesc acum ziarul Bistrițeanul.ro, dacă ar fi să aibă nevoie de spitalizare i-ai îndruma să vină aici, să nu mai meargă la Mureș sau la Cluj”? Mi-a răspuns, fără ezitare: „Da. Doctorii, asistentele chiar se ocupă de tine și-și dau silința să te facă bine. Este spitalul NOSTRU!”.
Roxana – 19 ani – tocmai a născut o mândrețe de băiat care a ajuns deja la 2,700 Kg. Este sănătos și-i merge bine. „Nu, nu am dat nicio șpagă”. Personalul medical: „Cu mine a fost totul OK. Au avut grijă de mine. A fost totul bine”. În discuție intervine și tatăl Roxanei. Aflăm că a fost inițial internată și la Mureș și Cluj, ca să nu piardă sarcina, dar până la urmă a născut la spitalul nostru din Bistrița unde, după cum se vede, „a fost OK”. Amândoi au afirmat că ar recomanda spitalul și altor pacienți.
Clara – 30 ani –a suferit o intervenție chirurgicală efectuată în secția de obstetrică-ginecologie. Operația s-a încheiat cu bine. „Sunt foarte mulțumită de personal, medici, asistente, până și menajerele sunt foarte atente cu noi, toți se comportă foarte bine, foarte politicos. Șpagă? Nu, nici nu s-a pus problema. Doar e spitalul nostru, nu?” M-am uitat mirat la interlocutoare. Ea a ținut să precizeze: „Locuiesc în Târgu Mureș. Părinții mei stau în Bistrița și ei mi-au recomandat să vin aici. Nu am mai fost de 10 ani. Nici nu se compară cu ceea ce era pe atunci! De recomandat prietenilor, da, l-aș recomanda cu cea mai mare plăcere, fiindcă merită. Avem și noi cu ce ne lăuda și din punct de vedere medical!”
În salonul 7 de la Neurologie, doamnele paciente Valeria Horvath, Livia Radu, soția și doamna asistentă Veronica sunt bine tratate, atât de doctori cât și de asistente. Este multă speranță în actul medical care li se aplică. Se poate citi aceasta pe fețele lor.
Un loc aparte trebuie să ocupe Blocul alimentar. Se știe prea bine că bolnavul nu se va înzdrăveni fără o alimentație sănătoasă și gustoasă. Tocmai de aceea am vrut să vizitez „cantina”. Aici am să las fotografiile să vorbească. E mult mai sugestiv.
Cert, mâncarea e foarte bună. Lucrează un colectiv întreg de peste 20 de persoane. Meniul diferă în funcție de recomandarea medicului, de bolile de care suferă bolnavii. La diabetici de pildă erau prevăzute pulpe de pui cu cartofi natur, plus salată de sfeclă roșie. Chestiunea magică e însă alta: toată lumea mănâncă de 10 Lei pe zi/bolnav! Da, ați citit bine. Adică: mic dejun, prânz și cină. Ce mai poți să spui?
Despre maniera în care se conduce spitalul, cum s-a ajuns aici, la acest nivel de excepție, atât pe linie investițională, managerială cât și medicală, vă voi vorbi pe larg, în partea a II-a a materialului, de sâmbăta viitoare când am să vă pun la dispoziție și două interviuri cu directorii principali ai instituției: domnul ec. Gabriel Lazany și doamna dr. Maria Gabriela Deak, atât scris cât și filmat.
Până atunci vă rog să rețineți că Spitalul județean de urgență Bistrița-Năsăud (de ce de urgență? Pentru că 78% din cazurile de internări provin din urgențe) este al NOSTRU! Trebuie să avem grijă de el și să ne mândrim că așa ceva nu mai există în partea de Nord-Est a Transilvaniei și chiar a Moldovei de Nord.
Pacienții pot apela cu toată încrederea la serviciile medicale de aici. Vor fi bine primiți și tratați. Insist pe acest posesiv = al nostru. Toți trebuie să luăm atitudine dacă apare vreo fisură în actul medical, să nu permitem să se arunce pe jos amabalaje, mucuri de țigări, resturi de mâncare, sau să se deterioreze inventarul pus la dispoziția pacienților.
Să păstrăm cu atenție această realizare, de maximă utilitate pentru bolnavi și cei aflați în nevoie, repet, unica pe o rază de 100 km. Să uităm de meteahna comunistoidă: „nu-i al meu, nu mă interesează” și să începem să dăm un alt conținut vieții noastre cotidiene. Numai schimbând radical prezentul – putem anihila tarele trecutului și construi, în fine, un viitor decent copiilor noștri. Merită!
