-1.8 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

GROAZNIC! Trei fetițe au ajuns de urgență la Pediatrie Cluj, după ce au făcut baie

La miezul nopții, trei fetițe au fost preluate de echipaje medicale și transportate de urgență la Cluj. Micuțele au început să acuze dureri de cap după ce au făcut baie.

Totul s-a întâmplat aseară, în comuna Coșbuc. O mamă le-a făcut baie celor trei fetițe. Pentru cap, aceasta a folosit o substanță chimică.

La ceva timp după ce au făcut baie, fetițele au început să acuze dureri de cap, așa că a fost chemat un echipaj medical. Analizând situația, s-a stabilit că e nevoie de transportarea de urgență la Cluj.

Dispeceratul Integrat ISU – SAJ a recepționat la ora 00:58 o solicitare în localitatea Coșbuc, pentru a asigura asistență la două fetițe la care li s-ar fi făcut rău după o baie. S-a alocat un EMU – A (B2) SAJ, care la fața locului a constatat că de fapt este vorba de trei fetițe (circa 6 ani, 8 ani și 11 ani) care au fost spălate pe cap cu o soluție chimică neprecizată. S-au suplimentat forțele de intervenție cu încă un EMU – A (B2 SAJ), un EMU – M (C2 SAJ) și TIM. După măsurile de stabilizare întreprinse la fața locului, toate trei fetițele au fost transportate și predate la UPU Pediatrie Cluj Napoca”, au explicat reprezentanții SAJ BN.

Și polițiștii au intrat pe fir în acest caz.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care trei fetițe, de 12 ani, 8 ani și 6 ani, au fost intoxicate cu o substanță”, au explicat reprezentanții IPJ BN.

S-ar părea că mama micuțelor, o femeie de 45 de ani, a folosit pentru a-și spăla fetițele pe cap, o soluție ce se folosește la deparazitarea oilor.

Fetițele ar fi fost spălate undeva în jurul orei 22:00, însă apelul la 112 s-a făcut abia aproape de ora 01:00.

Știre în curs de actualizare!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: