-0.1 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

VIDEO: Un sistem învechit, un tarif exorbitant, pubele insalubre amplasate total aiurea…!

„Am ajuns să plătim un tarif exorbitant pe colectarea deșeurilor! ”, a avertizat avocatul Diana Morar, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Femeilor Liberale din Bistriţa-Năsăud.

Diana Morar s-a referit la contractul semnat recent de ADI Deșeuri cu firma Supercom – un contract care aduce grave prejudicii financiare atât bugetului local, cât și cetățenilor.

Este vorba despre contractul nr. 1277 din 06.12.2018 prin care s-au stabilit noile tarife și obligații contractuale ale părților implicate: acesta prevede faptul că o familie din mediul urban plătește 8 lei/persoană/lună, adică aproximativ 100 de euro pe an pentru colectarea deșeurilor. O familie din mediul rural plătește de trei ori mai puțin, respectiv 2.5 lei/persoană/lună.

Este evident faptul că municipiul Bistrița are un rol decisiv în ADI Deșeuri și în relația contractuală cu Supercom. Din bugetul local, 20.000 de euro pe lună sunt asigurați companiei Supercom, indiferent de calitatea serviciilor realizate. Această sumă reprezintă subvenționarea taxei de salubrizare pentru a masca tarifele majorate. Cum am spus în mai multe rânduri, este un cadou al domnului primar pentru colegul său din Senat, care acum este patron al firmei de salubrizare”, a atras atenția Diana Morar.

Ea consideră și mai grav faptul că în Bistrița, serviciul de colectare selectivă nu are loc și nimeni nu intervine pentru reglementarea și verificarea situației!

Supercom a avut termen-limită să se mobilizeze, să-și aducă mașinile necesare, dar vedem peste tot aceleași ghene pline de gunoi… Cei responsabili s-au limitat să lipească un abțibild pe ghenele de gunoi, prin care să informeze ce tip de deșeu să arunce acolo. Dacă sunt întrebați vor face ceea ce știu mai bine și anume vor da vina pe cetățenii care nu colectează selectiv”, a mai punctat Diana Morar.

Președintele Organizației Femeilor Liberale din județ a subliniat faptul că în repetate rânduri, consilierii PNL au solicitat reprezentanților Primăriei Bistrița să negocieze un alt statut al Adunării de Dezvoltare Intercomunitară pentru ca reprezentanții orașului să dețină pârghii de control asupra deciziilor strategice.

La ora actuală Bistrița are un vot din cele 63 de voturi, cu toate că asigură mai mult de 50% din încasările companiei. S-a preferat populismul și cei din PSD au adoptat poziția ghiocelului în fața unei companii care se întreține din banii cetățenilor, dar nu prestează servicii conforme…”.

Avocatul Diana Morar s-a arătat revoltată de faptul că bistrițenii plătesc servicii de care nu au parte: „Colectarea deșeurilor se face neselectiv în continuare, cu un sistem învechit și pubele insalubre amplasate total aiurea, fără ca cineva să ia măsuri în acest sens…

[arve url=”https://youtu.be/-mRTHm0Rz-o” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...