0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO – Cu moartea pe moarte călcând… Hristos a înviat…!

Ca în fiecare an, în noaptea de Înviere toate drumurile au dus către biserici – deși a plouat la Bistrița insistent și rece… Înarmați cu umbrele, creștinii au umplut din nou bisericile, ieșind în stradă și ascultând iar odihnitoarele cuvinte „Hristos a Înviat!”

Înfruntând ploaia rece, înarmați cu umbrele – zeci de credincioși au retrăit în această noapte miracolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, în fața Bisericii cu hramul Sfântul Dumitru de pe lângă Spitalul Județean, ascultând emoționantul îndemn al preoților: Veniți de luați lumină!

Hristos a înviat din morți. Să ne curățim simțirile și să-l vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a învierii. Și, cântându-i cântece de biruință, luminat să-L auzim spunând: Bucurați-vă! Hristos a înviat din morți. Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută. Căci a înviat Hristos, Veselia cea veșnică…!”, se cântă în slujba specială care se oficiază în noaptea de Înviere…

Misterioasele şi odihnitoarele cuvinte „Hristos a Înviat!” au răsunat din nou împrejurul bisericilor, ca şi răspunsul „Adevărat c-a Înviat!”, după ce preoţii, cu puțin înainte de miezul nopții, și-au aprins de la candela de deasupra Sfintei Mese, o lumânare mare și frumos împodobită, au ieşit cu ea prin sfintele uși, au înalțat făclia cu ambele mâini, rostind de trei ori, cu voce puternică: Veniți de luați Lumină!

S-a citit apoi Evanghelia după Matei care descrie scena Învierii, felul în care a fost descoperit mormântul gol și cuvintele Îngerului: „Duceți-vă degrabă și spuneți ucenicilor Săi că S-a sculat din morți și iată va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veți vedea….

Bisericile din Bistriţa s-au luminat treptat, de jur împrejur, iar cei care au participat la slujba de Înviere în aer liber, au urmat acelaşi ritual mereu emoţionant, oferindu-şi lumină unul celuilalt. Acolo unde spațiul le-a permis – conform unui ritual străvechi – credincioșii cu preoții în frunte au înconjurat și biserica de trei ori, intonând „Hristos a înviat din morți / cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / viață dăruindu-le…

[arve url=”https://youtu.be/4opcCLj01gI” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...