Ce au scos în evidență anchetele de la Beclean și Teaca? Minorele gravide au făcut sex de bună voie, departe de ochii „vigilenți” ai educatorilor

După ce presa națională și locală s-a scandalizat la auzul veștii că două minore de la un centru din Beclean și o casă de tip familial din Teaca sunt însărcinate, Consiliul Județean a trimis o comisie să verifice cum a fost posibil acest lucru. Concluzia? Sexul a fost de bună voie și departe de ochii „vigilenți” ai educatorilor, care au scăpat nesancționați.

În urmă cu două săptămâni, Bistrițeanul.ro dezvăluia că două copile, una de 15 ani de la centrul din Beclean, iar alta de 16 ani dintr-o casă de tip familial din Teaca, vor deveni mame înainte de a împlini vârsta majoratului. Asta după ce una a rămas însărcinată la finalul anului trecut, iar alta în 2019. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Încă de atunci, angajații DGASPC care trebuiau să vegheze aceste minore susțineau că aceste „întâmplări” au avut loc în afara centrelor, departe de ochii angajaților. La câteva zile după ce întâmplarea a făcut înconjurul presei, Consiliul Județean a întocmit o comisie care să „cerceteze” ce s-a întâmplat la Beclean și Teaca.

Rezultatele acestei anchete nu sunt surprinzătoare. Angajații nu au fost sancționați, pe motiv că fetele au făcut sex consimțit în afara centrelor, departe de ochii angajaților.

„Evenimentele au avut loc în afara instituției și în mod consimțit. Ambele minore provin din familii dezorganizate, cu relații familiale disfuncționale. Din momentul confirmării sarcinii până în prezent, tinerele au beneficiat de suport psihologic și de monitorizare periodică a stării de sănătate. S-au formulat recomandări de îmbunătățire a activității personalului din instituțiile de ocrotire, în vederea realizării la un nivel de calitate corespunzător a atribuțiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat de presă remis de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

În comunicatul de presă se mai precizează faptul că se va încerca integrarea celor două minore în familia biologică. Dacă acest lucru nu va fi posibil, acestea vor putea beneficia de serviciile centrului maternal, din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Bistrița.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: