-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ford prezintă prima imagine a atleticului și inovatorului SUV Puma!

Ford a dezvăluit astăzi prima imagine cu noul Ford Puma – un SUV care îmbină un design exterior extraordinar, cu o flexibilitate ce oferă cea mai mare capacitate a portbagajului din segment și cu tehnologia de propulsie mild-hybrid de 48 de volți.

  • Prima imagine a lui Ford Puma dezvăluie designul atletic și aspirațional al noului SUV. Acesta se va alătura în acest an unei game de modelele Ford în continuă dezvoltare.
  • Soluțiile flexibile și ingenioase de depozitare în portbagaj permit o capacitate a spațiului dedicat bagajelor fără compromis și inegalabilă în segment. Aceste soluții au fost dezvoltate cu ajutorul ideilor venite dinspre clienți.
  • Eficiența și performanțele noului Ford Puma vor fi optimizate cu ajutorul avansatei tehnologii Ford EcoBoost Hybrid de 48 de volți

Puma va intra în vânzare la finalul acestui an și va fi produs în condiții excepționale de calitate și profesionalism la uzina Ford din Craiova, în urma unei investiții începute în anul 2008, care astăzi totalizează aproape 1.5 miliarde de euro.

Construcția inovatoare și designul seducător ale noului Puma ne fac să credem că noul model va rezona cu toți clienții modelelor compacte din Europa. Dacă vrei o mașină care atrage privirile vineri seară, dar care poate transporta fără probleme pachetele plate cu mobilă sâmbătă după-amiază, ai găsit-o”, spune Stuart Rowley, președinte Ford Europa.Am făcut tot posibilul pentru a le oferi clienților flexibilitatea pe care o doresc și un design progresist și sugestiv, care să le ofere cea mai frumoasă mașină pe care au condus-o vreodată”.

Prima imagine a lui Ford Puma relevă elemente importante de design, implicit blocurile optice distinctive și liniile atletice, seducătoare și aerodinamice. Alături de proporțiile de SUV, care permit o gardă la sol ridicată, acestea determină o experiență plină de încredere la volan și un portbagaj care oferă o capacitate de top în segment: 456 de litri.

Dezvoltat pentru a se ridica la nivelul cerințelor și pentru a depăși așteptările celor care își doresc un spațiu flexibil pentru bagaje, Puma vine cu o soluție inovatoare de depozitare, concepută în urma discuțiilor cu clienții și oferă un portbagaj versatil, capabil să găzduiască două genți de golf așezate în poziție verticală.

Tehnologia Ford EcoBoost Hybrid va optimiza eficiența lui Puma la nivelul consumului de combustibil*, oferind în același timp un răspuns incisiv și performanțe ridicate, cu un vârf de putere de 155 CP. Un starter/generator integrat antrenat prin curea (BISG) înlocuiește clasicul alternator, permițând recuperarea și stocarea energiei care de obicei se pierde în timpul frânării și rulării libere (coasting). Astfel, sistemul încarcă un pachet de baterii Litiu-Ion de 48 de volți răcit cu aer.

BISG se comportă și ca un motor electric, completându-se impecabil cu motorul 1.0 EcoBoost cu trei cilindri. Acesta utilizează energia înmagazinată în baterii pentru a schimba sursa cuplului (fenomen care reduce sarcinile asupra motorului pe benzină pentru a maximiza economia de carburant) și pentru a suplimenta cuplul (ceea ce crește cuplul maxim dezvoltat de sistemul de propulsie, optimizând performanțele).

Puma se alătură unei game în expansiune de SUV-uri și crossovere Ford la nivel european, aceasta incluzând Fiesta Active, Focus Active, EcoSport, Kuga, Edge și noul Explorer Plug-in Hybrid, ultimul dezvăluit în premieră ieri în cadrul evenimentului “Go Further”.

SUV-urile reprezintă acum mai mult de 20% din vehiculele comercializate de Ford în Europa. Vânzările de SUV-uri Ford au crescut în 2018 la nivel european cu peste 19 procente.

Emisii anticipate: de la 124 de grame CO2/km; Consum anticipat: de la 5.4 litri/100 km

*Consumul declarat energie/combustibil, emisii CO2 şi autonomia electrică sunt măsurate în conformitate cu cerinţele tehnice şi specificaţiile Regulamentelor europene (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 692/2008 cu amendamentele subsecvente. Consumul de combustibil şi emisiile de CO2 sunt specificate pentru o versiune, nu pentru toate versiunile unui model. Procedura standard de testare aplicată permite compararea între două tipuri diferite de vehicule şi diferiţi producători. Suplimentar faţă de eficienţa consumului de combustibil al unei maşini, manevrabilitatea şi alţi factori care nu sunt de natură tehnică joacă un rol în determinarea consumului de combustibil/energie, emisiilor de CO2 şi autonomiei electrice. CO2 este principalul gaz cu efect de seră responsabil pentru încălzirea globală.

 Pentru informaţii cu privire la ofertele de preţ a  intregii game Ford, vă aşteptăm la showroom-ul CENTRAL MOTORS, din Bistriţa, cartier Viisoara, Nr.301A, sau ne puteţi contacta la numărul de telefon 0263 222 888.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...