Un bărbat de 46 de ani a avut parte de aventura vieții sale, după ce a adormit la volan și a plonjat cu mașina de teren pe care o conducea într-un râu, care a înghițit pe sfert autoturismul. Dacă el a scăpat fără răni grave, soția sa, care-l însoțea, a ajuns la spital.
Accidentul s-a produs în această după-masă, pe DN172D, în localitatea Ilva Mică. Din primele informații rezultă că un bărbat de 46 de ani din Anieș, care se îndrepta spre casă alături de soție, a adormit la volan, a pierdut controlul mașinii de teren și a plonjat în râul de pe marginea drumului.
Cei doi au reușit să iasă din autoturism, iar șoferul a scăpat fără răni grave, refuzând transportul la spital. Nu același lucru se poate spune despre soția sa de 33 de ani, care s-a ales cu un traumatism la nivelul coloanei vertebrale. Aceasta a fost transportată de către un echipaj SMURD la spital, pentru continuarea investigațiilor și îngrijirilor medicale.
„În Ilva Mică, pe direcția de mers spre Sîngeorz-Băi, un bărbat de 46 de ani din Anieș, cel mai probabil din cauza oboselii, a pierdut controlul mașinii, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un râu. În urma accidentului, o pasageră de 33 de ani a fost rănită. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.