0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Legislația, bat-o vina! O modificare i-a luat unui bistrițean dreptul de gratuitate la parcarea de reședință pentru persoane cu handicap

Un bistrițean ce are un handicap locomotor s-a trezit cu două probleme. Nu primește decât un loc de parcare de reședință pentru persoane cu handicap, deși are două mașini. Iar acum, trebuie să și plătească parcarea. Totul „s-ar datora” unei modificări legislative, după cum susțin cei de la Primăria Bistrița.

Vasile C., un bistrițean cu handicap locomotor, s-a plâns redacției de nedreptățile care i se fac, privind serviciile oferite celor în situația lui.

„Am handicap locomotor. Și am două mașini, pentru mine și familie, ambele adaptate pentru persoanele cu handicap. Cu toate acestea, Primăria mi-a acordat doar un loc de parcare de reședință pentru persoane cu handicap, nu două. Iar acum am și de plătit abonamentul de parcare, deși persoanele cu handicap beneficiază de gratuități”, ne-a spus supărat și revoltat bistrițeanul.

S-ar părea că de vină ar fi lipsa locurilor de parcare și implicit, o modificare legislativă.

„Sunt situații unde parcările sunt pline. Toate abonamentele sunt date. Mai sunt locuri de parcare de reședință libere în oraș, dar nu unde ar vrea neapărat cineva. Ci sunt împrăștiate în diferite zone. Așa că nu poți lua abonamentul deja plătit al unei persoane ca să dai locul altcuiva. La fel se întâmplă și când cineva nu-și plătește locul de parcare și vine altcineva și îl ocupă. Tot așa, nu poți lua locul de parcare de la unul și să îl dai la altul. Iar cu parcarea pentru persoane cu handicap, o modificare legislativă recentă a făcut să beneficieze de gratuitate doar cei cu handicap accentuat și grav. Ceilalți își plătesc parcarea de reședință, chiar dacă e parcare de reședință pentru persoane cu handicap”, au explicat reprezentanții Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistrița.

Vasile C. este încadrat la handicap motor mediu, conform actelor medicale, așa că această modificare legislativă nu îi mai aduce niciun fel de scutire.

Persoanele cu handicap, indiferent de grad, beneficiază de gratuitate la parcările publice pentru această categorie. Modificarea legislativă a prevăzut doar abonamentele parcărilor de reședință”, au conchis cei de la Primăria Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...