4.7 C
Bistrița
joi, aprilie 10, 2025

Vrei să ai parte de curcubeu pe cerul gurii și să nu-l superi pe Dumnezeu? Te ajută Gelateria Aniela cu o înghețată specială de post!

Postul poate reprezenta nu doar o pauză alimentară pentru organism, ci, deși pare greu de crezut, și o ocazie de a încerca noi combinații. Cel puțin așa privesc cei de la Gelateria Aniela cea mai „restrictivă” perioadă din an. Gelateria Aniela vine în ajutorul pofticioșilor cu o variantă de înghețată de post.

Cu toții mâncăm înghețată încă de când temperaturile încep să crească. Odată cu apariția primăverii, niciun desert nu poate fi mai savuros ca o îngheţată răcoritoare.

Fiindcă Gelateria Aniela își surprinde fanii ori de câte ori are ocazia, iată că în perioada aceasta este alături și de cei care țin post și îi așteaptă cu un nou sortiment de înghețată de banane cu fulgi și lapte de migdale. Pe lângă faptul că este un răsfăţ pentru papilele gustative, cei care o încearcă nu-l vor supăra nici pe Dumnezeu, pentru că înghețata nu are niciun ingredient de origine animală, fiind astfel perfectă pentru perioada postului.

Unică în oraș, înghețata de post de la Gelateria Aniela promite să te învioreze, să-ți redea cheful de muncă și bineînțeles să te răcorească în zilele călduroase ce se anunță. Astăzi, 24 martie se sărbătorește și Ziua Europeană a Înghețatei, iar aroma aleasă pentru a marca acest „eveniment” este cea de tiramisu. Dacă postiți puteți marca această zi specială cu o înghețată de banane cu fulgi și lapte de migdale.

Dacă nu vă puteți decide la care dintre punctele lor de lucru să apelați, de astăzi Gelateria Aniela își redeschide din nou porțile și pe Calea Moldovei, nr. 25, dar îi găsiți și în Piața Unirii, nr. 3.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: