Bistrițenii cu siguranță vor autostrăzi! Drept dovadă stă numărul mare de locuitori ai județului care s-au alăturat inițiativei #șîeu. Mulți agenți economici și-au oprit activitatea, iar o cofetărie a marcat momentul cu un tort cu totul special. Unii surprinși în trafic la ora 15:00 au oprit pur și simplu mașinile și au așteptat 15 minute.
Inițiativa #sîeu, pornită în Moldova și extinsă la întreaga țară, a prins în horă și bistrițenii, semn că locuitorii județului își doresc autostrăzi la fel de mult ca și ceilalți români.
Zeci de firme s-au alăturat demersului și au oprit activitatea preț de 15 minute. Chiar și unitățile de producție au încetat munca la ora 15:00, iar cei surprinși în trafic au oprit mașina și s-au odihnit pe șosea timp de 15 minute.
Lanțul de magazine Atlantis și-a oprit activitatea, vânzătoarele ieșind la aer 15 minute. Activitatea s-a întrerupt și la Cofetăria Cristina și de această dată refuzul vânzătoarelor de a-și servi clienții nu i-a înfuriat pe amatorii de dulciuri. Aceștia au stat cuminți la coadă, până la finalizarea protestului.
Tot Cofetăria Cristina a pregătit și un tort special dedicat acestei inițiative.
[arve url=”https://www.facebook.com/pop.marius.37017/videos/2667468183295791/” maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.8″ /]