-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

FOTO: Pauză de mișcare!

Dacă ai împlinit 16 ani, poți susține Bistrița într-o inedită competiție, postând pe Facebook și/sau Instagram o imagine sau un video în care demonstrezi cum faci mișcare! Fiecare postare valorează 10 puncte, iar orașele care adună cel mai mare punctaj câștigă un festival!

„Acum ai și tu ocazia de a susține un stil de viață sănătos în campania Hai în pauza de mișcare. Așadar, faceți miscare, fotografiați-vă, încărcați poza pe facebook sau instagram și etichetați Bucurie în Mişcare #Bistrita”, a transmis Cristina Telcian de la Tineri pentru Comunitate.

Bistrița este unul din cele 32 de orașe care au intrat în această primăvară în competiția „Hai în Pauza de Mișcare” – care are drept miză câștigarea unui festival Bucurie în Mișcare pentru oraș. Cele 32 de orașe sunt împărțite în patru grupe, în funcție de mărime. Vor câștiga câte un festival primele trei clasate din fiecare grupă.

Cu două zile înainte de finalul competiție, Bistrița se afla pe locul patru în grupa sa (din opt), adică imediat sub linie, așa că are nevoie de susținerea noastră pentru a ocupa un loc eligibil pentru festivalul Bucurie în Mișcare!”, au transmis inițiatorii competiției.

32 de orașe intră anul acesta în competiția „Hai în pauza de mișcare”, parte a programului Bucurie în Mișcare, derulat din 2012 de Asociația 11even din Cluj, cu sprijinul Kaufland România. Competiția își propune să atragă atenția asupra nevoii de mișcare ca soluție pentru stresul vieții cotidiene și se adresează persoanelor, organizațiilor și entităților preocupate de sport și de un stil de viață sănătos care își doresc să aducă în orașul lor festivalul Bucurie în Mișcare.

Fiecare persoană care a împlinit 16 ani își poate susține orașul în competiție, postând pe Facebook și/sau Instagram o imagine sau un video în care arată cum face mișcare (pașii campaniei sunt publicați pe site-ul www.bucurieinmiscare.ro).

Fiecare postare valorează 10 puncte, iar orașele care adună cel mai mare punctaj câștigă un festival Bucurie în Mișcare. Cele 12 festivaluri vor avea loc în perioada mai – iunie și presupun, în fiecare oraș, două zile cu zeci de activități în aer liber, demonstrații și concursuri diverse.

La nivelul orașului Bistrița, Asociația Tineri pentru Comunitate, este partener local și încurajează fiecare persoană care a împlinit 16 ani să facă mișcare și să promoveze acest lucru prin intermediul Facebook și/sau Instagram.

Despre Bucurie în Mișcare

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

Programul Bucurie în Mișcare, de promovare a sportului și mișcării în comunitate, s-a născut pentru a ne aminti că până și cele mai complicate probleme au soluții simple.

Comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure și oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.

Foto @ Bucurie în Mișcare & Cristina Telcian, Tineri pentru Comunitate 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...