„Rechizite pentru preşcolari şi elevi – Şanse egale la educaţie” se numesște proiectul derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.
Proiectul are drept obiectiv prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii și încearcă să faciliteze accesul și participarea la învățământul obligatoriu al elevilor și preșcolarilor proveniți din familiile cele mai defavorizate.
Se asigură materiale şcolare în mod complementar schemei naționale, afirmă Zoltan Deak: „Aceiaşi copii care beneficiază de programele naţionale de rechizite şcolare sau de programul național de tichete sociale, la preşcolari, beneficiază suplimentar de aceste materiale. La noi în judeţ, Inspectoratul Şcolar a distribuit zilele trecute materiale pentru 4.212 beneficiari: 4012 ghiozdane au fost distribuite elevilor din clasele II-VIII şi 410 pachete de rechizite pentru preşcolarii din Bistrița-Năsăud. Copiii care au aplicat la programele naţionale primesc suplimentar şi aceste pachete”, a precizat inspectorul școlar Zoltan Deak.
La grădiniță tichete sociale în valoare de 50 de lei primesc acei copii care sunt atrași sau readuși în grădiniță pentru a-și continua studiile. „Venitul mediu pe membru de familie trebuie să fie până în 50% din salariul mediu pe economie – pentru ca preșcolarii să se bucure de aceste tichete… ”, a completat inspectorul Zoltan Deak.
Foto @ Arhiva