Ministrul Ioan Deneș a declarat astăzi că se dorește luarea mai multor măsuri de ieftinire a lemnului de foc pentru cetățeni. Astfel, iarna viitoare ne vom încălzi… cu bani mai puțini.
Pentru sezonul rece 2018 – 2019, românii au folosind undeva la 8 milioane de metri cubi de lemn. Cu toate acestea, în depozitul Romsilva au mai rămas 800.000 de metri cubi de lemn.
Problema ar fi fost câteva „chichițe” legislative.
Totuși, pentru sezonul rece 2019 – 2020, autoritățile doresc să rezolve două mari probleme.
Intermediarii
„Lemnul de foc pentru cetățeni este undeva la 200 – 300 de lei metrul cub. Când îl cumperi din depozit. Ei bine, intermediarul îl vinde undeva la 500 – 700 metrul ster de lemn. Asta în funcție de distanța de la depozit la cumpărător. Ne propunem să creăm posibilitatea ca cetățeanul să cumpere direct din depozit, cu transportul inclus. Astfel încât totul să fie făcut la vedere, cu chitanță și factură”, a declarat Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, prezent azi la Bistrița.
Prețul lemnului
O altă problemă pe care autoritățile vor să o rezolve este cea a prețului lemnului pentru foc. Astfel, se ia în considerare posibilitatea reducerii TVA-ului.
„Ne gândim să reducem TVA-ul la o valoare de 9 la sută. Așa cum s-a redus TVA și la alte bunuri consumate de cetățeni, de exemplu la pâine, așa să reducem și aici”, a mai spus Deneș.
Ministrul bistrițean a mai punctat succint câteva proiecte avute în vizor:
- plățile compensatorii pentru cei ce au proprietăți păduri din arii protejate – bani ce vor fi prinși în exercițiul bugetar 2021 – 2027
- statut special pentru silvicultori, astfel încât atunci când sunt agresați, situația să fie tratată ca și un ultraj etc.