5.5 C
Bistrița
marți, aprilie 8, 2025

INCREDIBIL! În urma incidentului de la Domnești s-a reluat circulația de aseară, dar abia azi a fost reparata calea ferată

Un tren a deraiat aseară la intrarea în localitatea Domnești. După mai bine de o oră, circulația feroviară a fost reluată, însă abia azi a fost reparată calea ferată, existând indicii că șuruburile rupte sau nestrânse ar fi contribuit la acest incident.

O locomotivă cu trei vagoane a deraiat ieri la intrare în localitatea Domnești. Din fericire, în interior se afla doar mecanicul de locomotivă, care nu a fost rănit. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

La mai bine de o oră de la începerea intervenției de repunere a trenului pe șine, circulația feroviară a fost reluată. Culmea, reparațiile necesare pentru evitarea unor astfel de evenimente viitoare a fost realizată abia astăzi.

Potrivit Antena 1, reparațiile s-au realizat doar în zona în care s-a produs deraierea. În zonă existau mai multe șuruburi rupte și nestrânse, așa că nu este exclus ca acest incident să fie provocat în parte și de ele.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: